Preşedintele lituanian: Încălcaţi ‘liniile roşii’ şi daţi-i Ucrainei avioane de luptă
„Aceste linii roşii trebuie încălcate”, a declarat luni seară Nauseda într-un interviu pentru televiziunea lituaniană, referindu-se la rezervele în a furniza avioanele de luptă şi rachetele solicitate de Ucraina.
Până acum cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele american Joe Biden au respins cererile Kievului pentru avioane, în timp ce Franţa nu a exclus livrările în principiu. Ucrainenii au solicitat avioane de luptă în multe rânduri.
Aceste sisteme de arme sunt o „asistenţă militară indispensabilă”, a declarat liderul lituanian.
„În acest stadiu crucial al războiului, când punctul de cotitură este iminent, este important să acţionăm fără întârziere”, a pledat Nauseda în interviu.
Lituania este stat membru UE şi NATO.
În contextul recentelor angajamente privind furnizarea de tancuri de luptă din partea SUA, Germaniei, Regatului Unit şi altor ţări, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face presiuni pentru „rachete cu rază lungă de acţiune”, avioane de luptă şi mai multă artilerie.
Nauseda a atras atenţia că şi alte linii roşii declarate anterior au fost încălcate.
„La începutul războiului, Germania iniţial a anunţat categoric că va trimite numai veste şi căşti, dar în niciun caz arme”, a spus el.
Preşedintele lituanian a spus că „nu vorbesc doar de tancuri”, observând că deciziile pot fi schimbate. El a mai spus că şi discuţia despre aderarea Ucrainei la UE „a fost la un moment dat tabu”.
Ţara răvăşită de război a primit statut de ţară candidată în luna iunie a anului trecut, dar trebuie să îndeplinească anumite criterii, inclusiv implementarea de măsuri anticorupţie şi efectuarea de reforme judiciare, pentru a adera la blocul comunitar.