Preşedintele PAID, Alexander Adamescu, ar putea prelua şi funcţia de director general al companiei

Preşedintele CA al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezatrelor Naturale (PAID) ar putea prelua şi atribuţiile funcţiei de director general al societăţii care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe, propunerea CA urmând să fie discutată de acţionari în luna iulie.
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 12:05
Preşedintele PAID, Alexander Adamescu, ar putea prelua şi funcţia de director general al companiei

„Consiliul de Administraţie poate hotărî ca Preşedintele Consiliului de Administraţie să reprezinte societatea pentru toate operaţiunile specifice postului director general, astfel cum sunt prevăzute la articolul 14 din Actul Constitutiv al PAID. Consiliul de Administraţie înregistrează la Registrul Comerţului numele persoanei împuternicite să reprezinte societatea şi depune specimenul de semnătură aferent”, se arată în convocatorul şedinţei ordinare a acţionarilor, convocată în 16 iulie.

În aprilie, acţionarii PAID au hotărât numirea lui Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii.

La finele lunii mai, directorul general al PAID, Marius Bulugea, şi-a încheiat mandatul la conducerea asigurătorului, început în octombrie 2009.

Alenxander Adamescu este preşedintele Directoratului Astra Asigurări, liderul pieţei, şi vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al companiei.

PAID este societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe şi a fost înfiinţată în septembrie 2009.

Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Platinum (fiecare cu 15%). Generali România are o participaţie de 11 %, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins şi Grawe România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Legislaţia impune proprietarilor de imobile încheierea unei poliţe de asigurare, prima fiind, în funcţie de tipul locuinţei, de 10 sau 20 euro pe an. Valoarea asigurată a unei locuinţe este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro.

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei au fost emise în iulie 2010 şi acoperă trei riscuri – cutremur, alunecăre de teren şi inundaţie.

PAID gestionează circa 475.245 de poliţe, conform datelor de la 31 aprilie, în scădere cu aproape 100.000 de contracte faţă de finele anului 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci când deficitul bugetului consolidat va coborî sub 5% din PIB, adică......
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...