Preşedintele Parlamentului European: Acordul ACTA este dezechilibrat

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat într-un interviu acordat duminică postului de televiziune german ARD, că acordul multilateral ACTA împotriva contrafacerii este "dezechilibrat".
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 13:25
Preşedintele Parlamentului European: Acordul ACTA este dezechilibrat

„Cred că forma sa actuală nu este bună. (…) Nu cred că vom avansa cu acest acord în forma actuală”, a declarat social-democratul german.

El a mai menţionat că a făcut apel către Comisia Europeană „încă din 2010” să „înceteze cu secretele. (…) Nu a făcut asta şi acum primeşte critici”, a adăugat Schulz.

Consultările Parlamentului European privind ACTA sunt preconizate să înceapă pe 27 februarie, conform declaraţiilor lui Schulz, iar europarlamentarii vor trebui să se pronunţe înainte de luna iunie

Sâmbătă, zeci de mii de persoane au manifestat în toată Europa, în Germania estimându-se participarea a 100.000 de persoane, împotriva cenzurării Internetului de către prevederile conţinute în acest acord multilateral privind contrafacerea.

Eurodeputaţii socialişti, liberali şi ecologişti denunţă riscurile unui text care apără prea mult persoanele care deţin drepturile de autor în detrimentul societăţii.

Acordul ACTA a fost negociat între UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia. El vizează lupta împotriva contrafacerii în general, a contrafacerii medicamentelor sau a altor bunuri, precum şi a descărcărilor ilegale de pe Internet.

Cei care contestă ACTA consideră textul imprecis, permiţând abuzuri din partea proprietarilor drepturilor de autor.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...