Preşedintele Parlamentului European vine la Bucureşti în vizită de lucru. Întâlniri cu oficialii români şi discurs în Parlament

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în România.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 07:47
Preşedintele Parlamentului European vine la Bucureşti în vizită de lucru. Întâlniri cu oficialii români şi discurs în Parlament

Luni, Roberta Metsola va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, dar şi cu preşedinţii Camerei şi Senatului – Marcel Ciolacu şi Alina Gorghiu, scrie Agerpres.

De la ora 18,00, preşedinta Parlamentului European se va adresa parlamentarilor români, care se vor reuni în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La şedinţa Parlamentului vor lua cuvântul şi preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă. Vor fi invitaţi membrii Guvernului, europarlamentarii români şi şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.

Marţi, Roberta Metsola se va întâlni cu tinerii în cadrul evenimentului „Împreună suntem Europa”, organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.

„Evenimentul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a-şi schimba opiniile”, a transmis universitatea.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...