Președintele PE Roberta Metsola pledează pentru ca Republica Moldova să înceapă în acest an negocierile de aderare la Uniunea Europeană
„Fiecare ţară îşi are drumul său, dar în ce priveşte timpul, haideţi să începem negocierile privind aderarea anul acesta”, a afirmat Roberta Metsola.
Şefa PE a spus că locul Republicii Moldova este în UE, iar Parlamentul European a fost prima instituţie care a spus fără nicio ezitare că aceasta trebuie să devină stat candidat la aderarea la UE.
„Noi suntem impresionaţi de (…) procesul desfăşurat până acum, de toţi paşii întreprinşi de autorităţile de la Chişinău pe calea sa europeană”, a spus Roberta Metsola.
Preşedinta Parlamentului European a mai precizat că Republica Moldova trebuie să continue reformele în mai multe domenii, iar partenerii săi să o susţină în depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă, mai scrie Moldpres.
Sursa foto: Twitter/Ep_President