Preşedintele Poloniei avertizează că cea mai mare ameninţare pentru ţările NATO „vine din Est”
„Forţele noastre au demonstrat o capacitate excelentă de pregătire şi de răspuns în cazul unui posibil atac. Sunt manevre foarte importante, implică mişcări mari de trupe”, a apreciat Duda într-o conferinţă de presă, după ce a observat manevrele NATO care au avut loc marţi la Korzeniewo, oraş situat la aproximativ 100 de kilometri sud de Gdansk.
Însoţit de preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, Duda s-a deplasat pentru a observa exerciţiul NATO Dragon-24, în care 20.000 de militari şi 3.500 de unităţi din nouă ţări ale alianţei şi-au etalat capacitatea de răspuns într-un exerciţiu militar care a implicat traversarea tactică a fluviului Vistula.
Prin aceste manevre, NATO doreşte să transmită un mesaj cheie: Alianţa este pregătită să facă faţă oricărui atac şi să apere fiecare centimetru din teritoriul ţărilor sale membre.
„(Acest exerciţiu) este o dovadă a capacităţii noastre de a răspunde provocărilor actuale. Pentru că ştim că, în prezent, cea mai mare ameninţare a noastră vine din Est, aşa cum a demonstrat agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, a subliniat Duda.
Manevrele au pus la încercare Forţele Armate poloneze, care cu sprijinul echipamentelor militare şi a 5.000 de soldaţi din trupele aliate, au reuşit să transporte cu succes material militar greu de pe o parte a fluviului Vistula, a cărui lăţime depăşeşte 300 de metri, pe cealaltă parte.
„Mă bucur să văd că forţele poloneze care participă la aceste exerciţii demonstrează că sunt la înălţime, în ceea ce priveşte pregătirea şi echipamentul, şi că nu suntem simple gazde”, a adăugat preşedintele polonez.
Acum, trupele aliate vor începe cea de-a doua fază a exerciţiului Dragon-24: un marş tactic de 300 de kilometri către graniţa de est a Poloniei, care este graniţa de est a NATO, prin coridorul Suwalki, aproape de frontiera polono-lituaniană.
Este vorba despre o fâşie de pământ care separă Lituania de exclava rusă Kaliningrad şi care are o mare importanţă strategică, pentru că în caz de război cu Rusia, armata rusă ar putea să o ocupe cu uşurinţă pentru a izola terestru ţările baltice de restul aliaţilor.
„Solidaritatea în chestiuni de securitate şi apărare contează şi va fi întotdeauna o prioritate comună. Ajutorul militar urgent continuă să fie de maximă importanţă”, a scris Nauseda pe contul său X (fostul Twitter).
„Trebuie să fim pregătiţi aici şi acum. Datorită unor manevre ca acestea ne testăm pregătirea. Aceste exerciţii sunt dovada cooperării noastre ca aliaţi”, a subliniat ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamis, care a insistat că manevrele nu sunt îndreptate „împotriva nimănui”.
El a reamintit că articolul 5 din tratatul fondator al alianţei nord-atlantice, care prevede că un atac armat împotriva unuia dintre aliaţi care are loc în Europa sau America de Nord va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor, este „sacru”.
Ministrul s-a referit şi la un incident petrecut marţi în timpul unui exerciţiu al armatei poloneze, în afara manevrelor regulate, în care un vehicul cu şenile a trecut „în mod accidental” peste doi soldaţi polonezi, provocând moartea unuia dintre ei şi rănirea foarte gravă a celuilalt, care „luptă pentru viaţa lui”. Incidentul este în prezent investigat.
Reuters informează totodată că, săptămâna viitoare, Duda şi premierul polonez Donald Tusk se vor deplasa la Washington pentru a marca 25 de ani de la aderarea Poloniei la NATO şi pentru a discuta în timpul unei întrevederi cu preşedintele american Joe Biden situaţia din Ucraina.