Preşedintele portughez cere troicii să dea dovadă de bun-simţ pentru a nu compromite redresarea

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, a cerut luni troicii creditorilor internaţionali ai ţării, care a început luni o vizită de evaluare, să dea dovadă de bun-simţ pentru a nu compromite redresarea fragilă a economiei, transmite AFP.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 17:47
Preşedintele portughez cere troicii să dea dovadă de bun-simţ pentru a nu compromite redresarea

„Sper că vor da dovadă de bun-simţ”, a declarat Cavaco Silva, aflat într-o vizită la Guimaraes, în nordul ţării.

El şi-a exprimat speranţa că evaluarea nu va compromite redresarea economică constatată în trimestrul al doilea, toţi indicatorii sugerând că evoluţia pozitivă va continua în trimestrul al treilea.

Declaraţiile şefului statului au intervenit în momentul în care troica creditorilor, formată din UE, FMI şi BCE, a început la Lisabona o nouă analiză a stadiului de aplicare a programului de austeritate negociat în mai 2011, în schimbul unui ajutor de 78 de miliarde de euro.

Economia portugheză a revenit la creştere în trimestrul al doilea, cu un avans de 1,1%, după doi ani şi jumătate de recesiune, iar rata şomajului a scăzut la 16,4%.

„Sper ca troica să ţină seama de situaţia economică şi socială a ţării, de ceea ce s-a realizat, de sacrificiile făcute deja de portughezi şi de maniera responsabilă cu care au răspuns”, a insistat preşedintele, recunoscând că negocierile vor fi dificile.

În pofida îmbunătăţirii din trimestrul al doilea, estimările autorităţilor portugheze indică pentru acest an o contracţie economică de 2,3% şi un şomaj record de 18,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Discounterul Penny închide anul cu 416 magazine, după 40 de inaugurări pe parcursul anului, dintre care cinci în ultimele zile
Discounterul Penny închide anul cu 416 magazine, după 40 de inaugurări pe parcursul anului, dintre care cinci în ultimele ...
Discounterul PENNY, parte a grupului german Rewe, a încheiat anul cu un total de 416 de magazine la nivel național, după deschiderea a cinci magazine noi în ultimele zile ale anului. Per total,......
24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile
24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile
În 2023, 24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile, în creștere cu 1,4 puncte ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, până la nivelul de 47,7 miliarde lei
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, ...
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% ...