Preşedintele R. Moldova: „Am simţit, la Arcul de Trimf, forţa mentală şi militară a României, ca parte a UE“
„La parada militară de astăzi de la Arcul de Triumf, am simţit forţa mentală şi militară a României, ca parte a Europei unite”, a afirmat Nicolae Timofti, precizând că dorinţa moldovenilor este să avanseze cu fermitate pe această cale pe care s-au dezvoltat România şi alte actuale ţări membre ale spaţiului comunitar.
„Sperăm să devenim cât mai curând parte a spaţiului european, pentru a ne bucura şi a împărtăşi aceleaşi drepturi şi valori democratice, economice şi de circulaţie liberă”, a mai afirmat preşedintele Republicii Moldova.
Nicolae Timofti a ţinut să sublinieze încă o dată recunoştinţa pe care o are Republica Moldova faţă de România, pentru „dedicaţia şi consecvenţa” cu care a pledat cauza ţării sale.
„Republica Moldova este parte a culturii europene şi bineinţeles, a celei româneşti. Stau mărturie în acest sens clasicii noştri comuni, Eminescu, Creangă, Alecsandri, Sadoveanu şi mulţi alţii. Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi simţire şi am trăit aceeaşi istorie tumultuoasă. Urez românilor din România şi de pretutindeni să aibă putere de a privi cu încredere spre viitor, să aibă împlinirile la care visează şi să păstreze spiritul pe care l-au preluat de la strămoşi. La mulţi ani, România!”, a mai declarat Nicolae Timofti.
Preşedintele Republicii Moldova a luat parte, duminică, la parada militară organizată de Ziua Naţională a României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti. El a sosit la eveniment împreună cu preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Băsescu a oferit, duminică seară, la Palatul Cotroceni, o recepţie cu prilejul Zilei Naţionale a României.
La recepţie au participat peste o mie de persoane, oficialităţi, precum şi reprezentanţi ai Armatei, cultelor, ai Corpului Diplomatic şi ai mass-media. Între cei prezenţi la eveniment s-au numărat Patriarhul BOR, PF Daniel, şeful DNA, Codruţa Kovesi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, deputaţii Roberta Anastase, Elena Udrea, şeful SIE, Teodor Meleşcanu, liderul PMP Eugen Tomac, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, vicepreşedintele BNR Florin Georgescu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.
Premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea nu au participat la recepţia de la Palatul Cotroceni. Nici alţi miniştri sau lideri ai USL nu au fost prezenţi la eveniment.