Preşedintele Republicii Moldova către ambasadori din ţările UE: Nu voi ceda presiunilor
Nicolae Timofti a spus că îi parvin informaţii cu privire la pericolul deturnării vectorului european al Republicii Moldova şi a declarat că ‘unele forţe politice şi structuri oligarhice’ întreprind acţiuni concertate în ideea de a influenţa instituţia prezidenţială şi de a-şi spori influenţa asupra altor instituţii ale statului.
Preşedintele Republicii Moldova le-a spus ambasadorilor europeni că nu va ceda presiunilor exercitate pe diferite coordonate asupra sa şi asupra familiei sale, prin care se urmăreşte influenţarea deciziilor şefului statului, potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia de la Chişinău, citat de portalul Moldova.org.
Diplomaţii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru liderul moldovean, asigurându-l de susţinerea lor în efortul lui de a promova practicile europene la nivel de guvernare.
‘Orice presiune asupra şefului statului este inacceptabilă. Vom sprijini un guvern care va face să funcţioneze instituţiile, să distrugă sistemul statului captiv, să consolideze societatea, să reduce corupţia şi să asigure independenţa energetică a ţării. Dorim dezvoltarea pozitivă şi stabilă a Republici Moldova’, a declarat şeful delegaţiei Uniunii Europene, Pirkka Tapiola.
‘Este importantă stabilitatea, dar şi mai importantă este prezervarea democraţiei în Republica Moldova’, a afirmat, la rândul său, ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Vagogne.
Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Knotz, a spus că a fost şocată să audă despre exercitarea unor presiuni asupra şefului statului şi asupra familiei sale.
Nu în cele din urmă, ambasadorul României, Marius Lazurca, şi-a declarat sprijinul pentru acţiunile preşedintelui Nicolae Timofti şi a pledat pentru formarea cât mai grabnică a unui guvern proeuropean la Chişinău.
Preşedintele Republicii Moldova declarase anterior că Partidul Democrat (PD) exercită presiuni asupra sa pentru desemnarea candidatului său la funcţia de prim-ministru, în persoana controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al acestui partid, considerat finanţatorul acestei formaţiuni, după cum a relatat portalul Unimedia.
Nicolae Timofti a îndemnat partidele parlamentare să rămână în spaţiul constituţional şi să se mobilizeze în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare care să permită formarea unui guvern proeuropean funcţional. El i-a mai îndemnat pe politicienii moldoveni să abandoneze ‘jocurile politicianiste care nu sunt o soluţie în situaţia dificilă în care se găseşte la ora actuală Republica Moldova’, condusă de un guvern interimar de la sfârşitul lunii octombrie, pe fondul creşterii popularităţii partidelor de stânga proruse în sondaje.