Preşedintele Rosneft este cel mai bine plătit şef de companie din Rusia

Preşedintele producătorului de petrol controlat de stat Rosneft, Igor Sechin, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, este cel mai bine plătit director din Rusia, cu un salariu de 50 de milioane de dolari anul trecut, potrivit unui studiu Forbes, citat de RIA Novosti.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 13:27
Preşedintele Rosneft este cel mai bine plătit şef de companie din Rusia

Şeful Rosneft a urcat pe prima poziţie, de pe trei cu un an înainte, în clasamentul al celor mai bine plătiţi directori, realizat de ediţia locală a revistei Forbes.

Preşedintele VTB Bank, Andrei Kostin, s-a situat pe locul al doilea, cu un salariu de 35 de milioane de dolari, urmat de şeful Gazprom, Alexei Miller, cu 25 de milioane de dolari.

Potrivit topului Forbes, care analizează salariile şi bonusurile încasate de directori, managerii din sectorul de stat au câştigat semnificativ mai mult decât cei din companiile private.

Diferenţa dintre veniturile acestora este, de asemenea, în creştere, notează Forbes.

Lista celor mai bine plătiţi 25 de şefi de companii publicată în 2012 de Forbes a inclus 11 directori de companii de stat cu un total al salariilor de 147 milioane de dolari, în timp ce în 2013 numărul acestora a avansat la 13, iar suma totală a salariilor la 226 milioane de dolari.

În comparaţie, directorii din sectorul privat au câştigat cumulat 97 milioane de dolari în 2013, faţă de 99 milioane de dolari în 2012.

Cei 25 de directori au primit anul trecut în total 325 milioane de dolari, cu o treime mai mult decât cu un an în urmă.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...