Preşedintele Samsung Electronics a reuşit să păstreze controlul companiei după un litigiu cu rudele

Economica.net
01 02. 2013
samsung_00887200

Fratele, sora şi alţi trei membri ai familiei miliardarului Lee Kun Hee (71 de ani) nu au reuşit să demonstreze în instanţă că au dreptul să deţină participaţii semnificative la Samsung Electronics şi Samsung Life Insurance Co., potrivit deciziei anunţate vineri de tribunalul din capitala sud-coreeană.

Samsung Electronics este cel mai mare producător de telefoane mobile, televizoare şi cipuri de memorie din lume, cu vânzări de 52,2 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut şi un profit net de 6,5 miliarde de dolari, în urcare cu 76%.

Fratele şefului Samsung, Lee Maeng Hee, şi sora sa, Lee Sook Hee, care nu au vreo funcţie în grup, au apelat la justiţie în februarie 2012 împreună cu alte trei rude pentru a obţine participaţii semnificative la Samsung. Cei cinci nu au decis încă dacă vor face recurs la decizia anunţată vineri, a declarat avocatul lor, citat de Bloomberg.

Lee Kun Hee a declarat anterior, potrivit presei locale, că nu le va da „niciun ban” rudelor sale, deoarece succesiunea a fost stabilită clar de tatăl său.

Reprezentanţii Samsung Group, proprietarul Samsung Electronics, au refuzat să comenteze asupra situaţiei.

Samsung Electronics are în prezent o valoare de piaţă de 195 miliarde de dolari, după o creştere de 34% a acţiunilor în ultimele 12 luni.

Lee deţine 41,5 milioane de acţiuni Samsung Life, fiind cel mai mare acţionar cu o participaţie de 21%, iar analiştii sud-coreeni consideră că pierderea acestei poziţii l-ar fi expus la perspectiva de a pierde controlul Samsung Electronics. Fratele său a revendicat 9,65 milioane de acţiuni, iar sora 2,6 milioane.

Averea lui Lee Kun Hee, cel mai bogat sud-coreean, este estimată la 11,2 miliarde de dolari pe baza activelor cunoscute publicului larg.

Afacerea de familie Samsung Group controlează peste 80 de companii care construiesc sau produc de la vehicule blindate şi artilerie pentru armata Coreei de Sud la vase petroliere, parcuri de distracţie şi clădiri de apartamente. Gigantul industrial generează aproximativ 20% din Produsul Intern Brut al Coreei de Sud.

Samsung Electronics a realizat 44% din veniturile Samsung Group în 2011.

Grupul a fost înfiinţat în 1938 de Lee Byung Chul, care a murit în 1987 fără a lăsa un testament. Lee Kun Hee a preluat atunci controlul companiei, care se ocupa la acea vreme cu peşte congelat şi legume proaspete. Avocatul său susţine că Lee Byung Chul, figura patriarhală a familiei, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca Lee Kun Hee să preia controlul afacerii.

Lee Kun Hee a avut mai multe experienţe neplăcute în justiţie. El a fost condamnat în 1996 pentru mituirea foştilor preşedinţi Chun Doo Hwan şi Roh Tae Woo, dar a fost graţiat un an mai târziu de preşedintele Kum Young Sam.

În 2008, Lee a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preşedinte al Samsung Group şi Samsung Electronics după ce a fost acuzat de evaziune fiscală. Omul de afaceri a beneficiat în 2009 de o nouă amnistie prezidenţială şi a revenit în 2010 la conducerea companiei.

În luna decembrie a anului trecut, fiul lui Lee Kun Hee, Lee Jae Yong, a fost promovat vicepreşedinte al Samsung Electronics.