Preşedintele Schneider Electric: România ne oferă potențial de creștere prin energiile regenerabile

Preşedintele Schneider Electric România, Saulo Spaolanse, consideră că România are un potenţial foarte ridicat în sectoarele de energie eoliană şi solară, ţara noastră fiind o piaţă foarte importantă pentru companie, care are planuri pe termen lung.
Economica.net - mie, 02 ian. 2013, 12:17
Preşedintele Schneider Electric: România ne oferă potențial de creștere prin energiile regenerabile

În plus, tot mai multe companii şi persoane fizice devin conştiente de necesitatea reducerii consumului de energie, atât pentru a economisi bani, dar şi din motive „verzi”, întrucât se confruntă cu schimbări climaterice neplăcute, astfel încât par să adopte un comportament mai prietenos cu mediul.

Pe de altă parte, reprezentanţii companiei sunt conştienţi de oportunităţile pe care România le oferă, altele decât resursele naturale şi mediul, cum ar fi creşterea PIB-ului în anii următori, conform raportului recent al Fondului Monetar Internaţional, dar şi anumiţi indicatori socio-demografici importanţi, precum forţa de muncă educată şi calificată, cu competenţe atât tehnice, la care se adaugă cunoaşterea limbilor străine.

Aceste condiţii de piaţă oferă oportunităţi de business importante în România pentru Schneider Electric, companie care activează pe această piaţa locală de aproape 16 ani şi care continuă să aibă planuri pe termen lung aici.

De asemenea, preşedintele companiei, Saulo Spaolanse, reiterează faptul că investitorii au nevoie de stabilitate economică şi fiscală, precum şi de un mediu legislativ clar şi stabil pentru sectorul energiei şi nu numai.

AGERPRES: Care sunt afacerile Schneider Electric în România în primele nouă luni? Sunt în creştere sau în scădere faţă de perioada similară din 2011? Previziuni pentru sfârşitul anului şi, eventual, pentru 2013.

Saulo Spaolanse: Politica globală a Schneider Electric este de a nu oferi date financiare pe fiecare subsidiară în parte, ci doar la nivel de grup, deoarece compania este listată la Bursa de la Paris (Eurolist – Euronext Paris).

Grupul Schneider Electric a înregistrat vânzări de 6,099 miliarde de euro în al treilea trimestru al acestui an, ceea ce înseamnă o creştere de 7,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările grupului în primele nouă luni ale anului 2012 au totalizat 17,507 miliarde de euro, cu 9,2% mai mult decât în ianuarie – septembrie 2011.

Suntem bucuroşi să putem spune că subsidiara din România şi-a depăşit obiectivele financiare pentru 2011 şi şi-a majorat cota de piaţă locală. Pentru 2012, ne aşteptăm ca afacerile noastre să crească de cel puţin două ori mai mult decât piaţa pe care operăm.

Vorbind despre obiectivele pentru 2013, la nivel global şi local, trebuie să continuăm să creştem. Şi creştem strategic, investim masiv în cercetare şi dezvoltare, în inovaţie. În România, vom continua cu cele două direcţii principale ale afacerii noastre: soluţii de eficienţă energetică şi soluţii în domeniul energiei regenerabile. De asemenea, vom continua să ne dezvoltăm operaţiunile de servicii pe piaţa locală, atât pre-vânzare, cât şi post-vânzare.

AGERPRES: Ce proiecte derulează compania Schneider Electric în România în domeniul managementului energiei şi la cât se cifrează investiţiile pe care le-a făcut pe piaţa românească?

Saulo Spaolanse: În calitate de specialist mondial în managementul energiei, Schneider Electric are permanent în desfăşurare proiecte de implementare a soluţiilor de eficienţă energetică pe care le dezvoltă, precum Acti 9 şi SoMachine. În afară de acestea, pot să vă dau câteva exemple concrete de proiecte importante finalizate recent de Schneider Electric în România. În parteneriat cu Thermo Control, am dezvoltat patru proiecte în complexele cinematografice Multiplex Cinema City din Târgu Mureş, Arad, Baia Mare şi Constanţa. Soluţia implementată, de control centralizat al sistemelor de încălzire, ventilaţie, aer condiţionat (HVAC) şi desfumare, asigură, în acelaşi timp, un climat de confort pentru cinefili şi pentru personal, dar şi funcţionarea fără întreruperi a întregului sistem. Fiecare sală, hol şi culoar din aceste complexe cinematografice dispune de câte o centrală de tratare a aerului. Soluţia include, de asemenea, o funcţie de monitorizare a compoziţiei chimice a aerului. În caz de incendiu, fumul nociv este înlocuit rapid cu aer proaspăt.

Un alt proiect a fost cel cu filiala de distribuţie a energiei electrice Electrica Muntenia Nord din Buzău, pentru care Schneider Electric a implementat o soluţie completă de automatizare a sistemului de distribuţie (SAD), ce a inclus şi modernizarea echipamentelor de medie tensiune şi integrarea lor în sistemul SCADA. Valoarea proiectului este de aproximativ o jumătate de milion de euro.

Acti 9 este o soluţie dedicată atât companiilor, cât şi sectorului rezidenţial, aducând economii considerabile de energie şi, implicit, de bani. Această soluţie poate fi folosită în orice sistem electric care, prin definiţie, are nevoie de protecţie. Instalată într-un panou electric, protejează sistemul împotriva supraîncărcării, scurtcircuitelor şi electrocutării.

Este de aşteptat ca introducerea Acti 9 să revoluţioneze managementul energiei în România şi la nivel mondial. Pentru companii, Acti 9 este o soluţie personalizată, care poate îndeplini orice tip de cerinţe de instalare ale integratorilor de sistem, proiectanţilor, designerilor sau ale personalului de întreţinere. Disponibilă la numai 270 de lei pentru un apartament cu două camere, această soluţie poate reduce cu până la 30% consumul de energie. În plus, Acti 9 semnalează circuitele pe care există probleme ce trebuie reparate.

SoMachine este o soluţie dezvoltată în principal pentru sectorul industrial. Aceasta îi ajută pe producătorii de echipamente originale (OEM) în programarea şi monitorizarea procesului de operare a maşinilor lor, cu scopul de a le îmbunătăţi şi de a creşte productivitatea cu până la 50%. Permiţându-le producătorilor de echipamente originale să proiecteze, să pună în funcţiune şi să repare maşinile cu ajutorul unei singure suite software, aplicaţia le oferă un avantaj competitiv. SoMachine este cea mai recentă soluţie de management al energiei lansată de Schneider Electric în România în această vară.

AGERPRES: Ce proiecte are în pregătire Schneider Electric pe termen scurt? Dar pe termen lung? Sunteţi interesaţi, eventual împreună cu un partener, de investiţii în parcuri eoliene?

Saulo Spaolanse: Avem planuri pe termen lung în România, aceasta fiind o piaţă foarte importantă pentru Schneider Electric. Pe termen scurt, planurile noastre sunt acelea de a ne extinde serviciile oferite pieţei locale şi de a continua să oferim soluţii de eficienţă energetică şi în sectorul energiei regenerabile.

Referindu-ne la energia regenerabilă, trebuie să clarific faptul că Schneider Electric nu dezvoltă parcuri solare sau eoliene, ci oferă soluţii pentru conectarea lor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Totuşi, putem spune că există multe oportunităţi în sectorul energiei regenerabile în România, datorită resurselor naturale şi condiţiilor meteorologice favorabile din această ţară. Prin urmare, aşteptăm mult mai multe investiţii în acest sector în anii următori.

AGERPRES: Cum vedeţi piaţa românească de energie?

Saulo Spaolanse: Aşa cum am menţionat deja, datorită poziţiei geografice şi resurselor naturale, România are un potenţial foarte ridicat în sectoarele de energie eoliană şi solară, în timp ce sectorul hidroenergetic este deja dezvoltat. În plus, din ce în ce mai multe companii şi persoane fizice devin conştiente de necesitatea reducerii consumului de energie. Pentru a economisi atât energie, cât şi bani, Schneider Electric oferă soluţii complete care ajută la reducerea consumului de energie cu până la 30%.

Avem soluţii pentru toate segmentele de piaţă – clădiri, infrastructură, industrie, centre de date, rezidenţial – atât pentru proiecte noi, cât şi pentru locaŢiile şi infrastructura deja existente, construite cu mulţi ani în urmă şi care nu corespund actualelor reguli şi standarde ale Uniunii Europene.

Toate aceste condiţii de piaţă oferă oportunităţi de business importante în România pentru Schneider Electric, companie care activează pe această piaţa locală de aproape 16 ani şi care continuă să aibă planuri pe termen lung aici. Scopul nostru este acela de a ajuta persoanele şi organizaţiile să-şi optimizeze consumul de energie, iar rolul nostru principal este acela de a-i educa în acest sens, de a-i face să înţeleagă toate beneficiile eficienţei energetice şi ale noilor surse de energie atât pentru planetă, cât şi pentru buzunarul propriu. Soluţiile noastre oferă avantaje tangibile: economii de energie de până la 30%, ceea ce înseamnă o reducere cu un procent similar a facturii la electricitate.

Acesta este viitorul la nivel mondial şi îi sfătuim pe toţi clienţii şi partenerii noştri să abordeze eficienţa energetică nu ca pe o opţiune, ci ca pe ceva obligatoriu, complex şi mai folositor decât am putea crede acum. Iar ei înţeleg acest lucru, deoarece au fost multe cazuri în care aceştia ne-au contactat, în timpul perioadei de criză, cu nevoia de a-şi reduce costurile, de a fi mai eficienţi într-un mediu foarte competitiv.

AGERPRES: Care credeţi că sunt principalele provocări din industria energetică în România?

Saulo Spaolanse: Energia este, în general, o industrie complexă şi plină de provocări, dar consider că cea mai importantă provocare din acest domeniu o constituie reţeaua inteligentă de distribuţie a energiei electrice.

În zilele noastre, reţeaua electrică este în continuare foarte similară celei de acum un secol: transportă energia electrică de la centralele de producţie până la utilizatori, în locaţiile lor. Din moment ce electricitatea nu poate fi stocată, reţeaua este bazată pe o ecuaţie simplă: producţie-consum.

Totuşi, reţeaua electrică suferă, în prezent, o revoluţie, alimentată de patru factori majori de schimbare. Primul îl constituie eficienţa energetică. Aceasta reprezintă o oportunitate foarte importantă atât pentru companii, cât şi pentru persoanele fizice, aşa cum am explicat anterior. Al doilea factor este sectorul energiei regenerabile, care reprezintă o provocare enormă pentru reţeaua de electricitate din prezent, fiind distribuită şi intermitentă. O a treia provocare pentru reţea o constituie vehiculul electric. Acesta reprezintă o oportunitate uriaşă pentru un transport mai ”verde”, dar, pentru o călătorie de 200 km, are nevoie de o cantitate de energie electrică echivalentă celei consumate într-o casă obişnuită în 24 de ore. În ultimul rând, vreau să menţionez Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării, care este, în prezent, accesibilă la scară largă şi care permite administrarea în timp real a unor cantităţi uriaşe de date din toată reţeaua.

În aceste condiţii, reţeaua electrică trebuie să devină mai „inteligentă” pentru a reuşi să menţină, în continuare, un echilibru între producţie şi consum, într-un mediu din ce în ce mai complex.

Realistic vorbind, în prezent, sunt din ce în ce mai puţine investiţii făcute atât de guvern, cât şi de mediul privat. Unii investitori nu mai pot să-şi finanţeze proiectele, în timp ce alţii care încă mai au fonduri sunt reticenţi în a investi din cauza incertitudinilor globale. Mai mult, şi continua modificare a cadrului legislativ afectează planurile investitorilor.

Pe de altă parte, suntem conştienţi de oportunităţile pe care România le oferă. Deja am menţionat resursele naturale şi mediul din România. Trebuie să luăm în considerare şi creşterea PIB-ului comparativ cu anul 2011 şi anumiţi indicatori socio-demografici importanţi, cum ar fi forţa de muncă educată şi calificată, cu competenţe atât tehnice, cât şi în cunoaşterea limbilor străine. Oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de eficienţa energetică atât pentru a economisi bani, dar şi din motive „verzi” şi, întrucât se confruntă cu schimbări climaterice neplăcute, par să adopte un comportament mai prietenos cu mediul.

AGERPRES: Activitatea Schneider Electric în domeniul energiei regenerabile: soluţii pentru conectarea parcurilor solare şi eoliene la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Saulo Spaolanse: Oamenii trebuie să-şi reducă impactul asupra mediului şi amprenta de carbon, dar integrarea eficientă a tehnologiile inovatoare în sistemele deja existente poate fi foarte dificilă – fie că vorbim de generarea de energie solară sau eoliană.

Schneider Electric răspunde acestei provocări oferind tehnologia şi soluţiile necesare unei optimizări complete a consumului de energie prin eficienţă energetică, managementul energiei, precum şi soluţii dedicate energiilor regenerabile. Compania se dedică unei dezvoltări sustenabile care permite reducerea consumului de energie şi îi ajută pe clienţi să găsească modalităţi de a combina aceste sisteme noi cu abordări mai tradiţionale, potrivit nevoilor lor.

Datorită potenţialului ridicat al României, domeniul energiilor regenerabile reprezintă un vector de creştere pentru Schneider Electric, care oferă echipamente de înaltă performanţă şi soluţii complete pentru a conecta parcurile solare şi eoliene la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Un exemplu de astfel de echipamente de înaltă performanţă îl constituie noua gamă de invertoare centrale Conext Core XC Series. Oferind randamente maxime de până la 98,9%, aceste invertoare au fost proiectate de Schneider Electric pentru a creşte eficienţa şi flexibilitatea oricărei instalaţii de tip fotovoltaic.

AGERPRES: Soluţii pentru eficienţa energetică dezvoltate de Schneider Electric. Aţi vorbit, la un moment dat, despre contoarele inteligente. Credeţi că este un proiect care poate fi implementat în România? Ce investiţii implică aceste contoare inteligente şi cine trebuie să le facă? Mai exact, consumatorii sunt cei care trebuie să le cumpere şi să le monteze sau distribuitorii de energie?

Saulo Spaolanse: Legislaţia specifică pieţei de energie, atât la nivel european, cât şi local, include reguli privind contoarele inteligente. Schema legislativă a primit un impuls prin cel de-al treilea Pachet al Energiei al Uniunii Europene, aprobat de Parlamentul European în aprilie 2009. Documentul recomandă ca, pe baza unei evaluări economice, 80% dintre consumatorii de electricitate din toate ţările membre UE să aibă contoare inteligente până în 2020.

În România, noua Lege a Energiei, adoptată în 2012, se referă şi ea la introducerea contorizării inteligente a energiei, iar ANRE va stabili un calendar prin care 80% dintre consumatori vor avea aceste aparate până în 2020. Potrivit legii, „implementarea acestor sisteme va fi aprobată în planul anual de investiţii al distribuitorilor”. Aceeaşi legislaţie prevede că furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să participe la activităţi care garantează siguranţa şi securitatea sistemului naţional de electricitate.

Aşadar, avem cadrul legislativ pe care trebuie, cu siguranţă, să îl respectăm, dar de ce sunt aceste contoare inteligente fezabile în România pentru noi, oamenii obişnuiţi? Răspunsul se află în noua Lege a Energiei, de asemenea. Piaţa de energie va fi liberalizată şi se va renunţa, pe parcursul mai multor etape, la tarifele reglementate pentru consumatorii finali. Inevitabil, acest lucru va ridica preţurile la energie şi consumatorii vor fi din ce în ce mai interesaţi de soluţii care să-i ajute să-şi administreze mai bine energia din casele lor, din clădiri, unităţi industriale, centre de date şi reţele electrice. Contoarele inteligente sunt sisteme de comunicare în două sensuri şi fac informaţia accesibilă consumatorilor: aceştia pot vedea în orice moment ce consum au, pot estima valoarea facturii, pot vedea consumul fiecărui echipament în parte, pot beneficia de tarife reduse în afara orelor de vârf. La nivel macro, aceste contoare inteligente vor fi obligatorii pentru reţeaua inteligentă care va integra din ce în ce mai multă energie regenerabilă din surse distribuite şi intermitente.

AGERPRES: Ce ne puteţi spune despre maşinile electrice? Când credeţi că va fi România pregătită pentru acest tip de autovehicul? Care credeţi că va fi piaţa pentru maşinile electrice?

Saulo Spaolanse: Schneider Electric oferă infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice prin soluţia EVLink. Avem mai multe modele de staţii de încărcare pregătite pentru a fi instalate, inclusiv staţii rapide, în care bateriile vehiculului pot fi încărcate la 80% din capacitatea lor în mai puţin de 15 minute.

În această calitate – de furnizor de infrastructură de încărcare a vehiculelor electrice -, urmărim trendul condus de sectorul auto local.

AGERPRES: Cum vedeţi viitorul României din punct de vedere economic? Ce măsuri credeţi că ar trebui luate de noul Guvern pentru redresarea economică? Ce aşteptări aveţi de la noul Guvern, ca reprezentant al unei mari companii?

Saulo Spaolanse: Ne facem cât mai bine treaba şi ne concentrăm pe afacerea noastră. Nu ne este caracteristic să aşteptăm lucruri de la alţii, suntem un jucător activ în economie şi ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Bineînţeles, pentru a realiza acest lucru şi pentru a putea face şi urmări planuri de afaceri pe termen mediu şi lung, avem nevoie, pentru noi şi pentru partenerii noştri, de stabilitate economică şi fiscală. De asemenea, avem nevoie şi de un mediu legislativ clar şi stabil pentru sectorul energiei şi nu numai.

Dacă trebuie să mă refer la viitorul economic al României, trebuie să recunosc că văd un potenţial ridicat pentru o nouă economie. Raportul recent al Fondului Monetar Internaţional susţine acelaşi lucru, anticipând o creştere a PIB-ului în anii următori.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...