Preşedintele Siriei a încercat să-şi scoată pe furiş familia din ţară

Familia prezidenţială siriană a încercat să fugă peste graniţă, cu ajutorul forţelor se securitate ale preşedintelui Bashar al-Assad, s-a aflat din surse de presă egiptene, citate de Jerusalem Post.
sanziana.stancu - lun, 30 ian. 2012, 12:00

Forţele de securitate siriene ar fi încercat să scoată din ţară familia preşedintelui Bashar al-Assad duminică noaptea, după cum au dezvăluit surse din opoziţia siriană cotidianului egiptean Al-Masri Al-Youm, scrie publicaţia israeliană Jerusalem Post.

Potrivit relatărilor cotidianului egiptean, duminică seara, soţia lui Assad, Asma, împreună cu copiii săi, cu mama şi vărul ei au fost văzuţi într-un convoi de maşini oficiale escortat de forţele de securitate siriene îndreptându-se către aeroportul din Damasc.

Brigăzile de soldaţi sirieni care au dezertat în opoziţie au interceptat însă convoiul familiei prezidenţiale, dejucându-i planurile. „A fost un schimb intens de focuri între forţele de securitate siriene şi brigăzile de soldaţi dezertori, iar familia prezidenţială a fost împiedicată să fugă şi s-a întors la palatul prezidenţial”, scrie Al-Masri Al-Youm.

Observatorul pentru Drepturile Omului din Siria a raportat că 46 de civili au fost ucişi în Siria, duminică, de către soldaţii loiali preşedintelui Assad, între care 14 în Homs, 12 în Hama şi 19 în Damasc. La rândul lor, trupele „rebele” au ucis 31 de soldaţi sirieni, cei mai mulţi dintre ei în urma a două atacuri succesive ale soldaţilor dezertori, în nordul provinciei Idlib.

Sâmbătă, Liga Arabă şi-a suspendat misiunea de observare din Siria, din cauza violenţelor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...