Preşedintele Siriei a încercat să-şi scoată pe furiş familia din ţară

30 01. 2012

Forţele de securitate siriene ar fi încercat să scoată din ţară familia preşedintelui Bashar al-Assad duminică noaptea, după cum au dezvăluit surse din opoziţia siriană cotidianului egiptean Al-Masri Al-Youm, scrie publicaţia israeliană Jerusalem Post.

Potrivit relatărilor cotidianului egiptean, duminică seara, soţia lui Assad, Asma, împreună cu copiii săi, cu mama şi vărul ei au fost văzuţi într-un convoi de maşini oficiale escortat de forţele de securitate siriene îndreptându-se către aeroportul din Damasc.

Brigăzile de soldaţi sirieni care au dezertat în opoziţie au interceptat însă convoiul familiei prezidenţiale, dejucându-i planurile. „A fost un schimb intens de focuri între forţele de securitate siriene şi brigăzile de soldaţi dezertori, iar familia prezidenţială a fost împiedicată să fugă şi s-a întors la palatul prezidenţial”, scrie Al-Masri Al-Youm.

Observatorul pentru Drepturile Omului din Siria a raportat că 46 de civili au fost ucişi în Siria, duminică, de către soldaţii loiali preşedintelui Assad, între care 14 în Homs, 12 în Hama şi 19 în Damasc. La rândul lor, trupele „rebele” au ucis 31 de soldaţi sirieni, cei mai mulţi dintre ei în urma a două atacuri succesive ale soldaţilor dezertori, în nordul provinciei Idlib.

Sâmbătă, Liga Arabă şi-a suspendat misiunea de observare din Siria, din cauza violenţelor.