Preşedintele Siriei a schimbat miniştrii responsabili cu economia
Sleimane Abbas a fost numit în fruntea Ministerului Petrolului, iar Ismail Ismail a preluat portofoliul Finanţelor. Ministerul Dezvoltării Urbane a revenit lui Hussein Farzat, cel al Agriculturii lui Ahmad al-Qadri, iar Ministerul Lucrărilor Publice i-a fost încredinţat lui Hussein Arnous. De asemenea, Ministerul Muncii a fost separat de cel al Afacerilor Sociale, în fruntea căruia a fost numită o femeie, Kinda Chmat, în timp ce Hassan Hijazi a devenit noul ministru al Muncii. Nicio explicaţie oficială nu a fost oferită pentru aceste modificări.
Liderul sirian a recurs la mai multe remanieri guvernamentale de la debutul crizei, în luna martie 2011. Ultima remaniere a avut loc în luna august a anului trecut.
Nominalizarea celor şapte noi miniştri vine într-un context de deficienţe în aprovizionarea cu combustibili, electricitate şi pâine. Pe piaţa neagră dolarul se tranzacţionează pentru 95 de lire siriene, comparativ cu 47 de lire pentru un dolar în luna martie 2011.
Autorităţile siriene nu au dat încă publicităţii datele privind evoluţia economiei în 2012, însă Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), principalul grup de lobby al sectorului financiar, estimează că anul trecut economia siriană s-a contractat cu 20%. Potrivit unor bancheri de la Damasc, pe lângă finanţarea războiului, guvernul preşedintelui Bashar al-Assad a cheltuit miliarde de dolari din rezervele valutare pentru salarii, subvenţii pentru combustibili şi sprijinirea monedei naţionale. În aceste condiţii, IIF estimează că rezervele valutare ale Siriei ar urma să se epuizeze până la finele lui 2013.