Preşedintele sud-coreean ordonă o revizuire a răspunsului armatei la încălcarea spaţiului aerian al ţării

Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a ordonat o revizuire a răspunsului armatei la obiectele care încalcă spaţiul aerian, a anunţat joi biroul său, după ce o intruziune de drone nord-coreene a expus dificultatea Seulului în a doborî aparate de zbor de mici dimensiuni, relatează Reuters.
AGERPRES - J, 29 dec. 2022, 12:01
Preşedintele sud-coreean ordonă o revizuire a răspunsului armatei la încălcarea spaţiului aerian al ţării

Cinci drone nord-coreene au traversat luni graniţa în Coreea de Sud, determinând armata Seulului să ridice de la sol avioane de luptă şi elicoptere de atac, deşi nu a reuşit să doboare dronele, care au zburat deasupra Coreei de Sud mai multe ore.

Pe fondul criticilor cu privire la apărarea aeriană a Coreei de Sud într-un moment când ameninţările nucleare şi cu rachete sunt în creştere din partea Coreei de Nord, Yoon a vizitat Agenţia pentru Dezvoltarea Apărării gestionată de stat, pentru a verifica capacităţile de recunoaştere şi interceptare ale ţării, cerând revizuirea sistemului de răspuns împotriva „tuturor obiectelor zburătoare”.

Pătrunderea „dronelor nord-coreene” în spaţiul nostru aerian este un incident intolerabil, a declarat Yoon. „Ar trebui să-i facem să înveţe că provocările atrag întotdeauna consecinţe dure”, a adăugat el.

Yoon a criticat modul în care armata a gestionat luni incursiunea, prima după 2017, chemând-o să grăbească consolidarea unităţilor de drone.

Armata şi-a cerut scuze pentru răspunsul ei şi a spus că nu putea doborî dronele pentru că erau prea mici.

„Pentru a asigura pacea, trebuie să ne pregătim pentru un război cu capacităţi copleşitoare”, a spus preşedintele, adăugând că strategia Sudului de achiziţii pentru apărare ar trebui de asemenea revizuită în conformitate cu progresele privind înarmarea realizate de Phenian.

Joi, Statul Major Interarme (JCS) sud-coreean a anunţat că armata ţării va organiza exerciţii axate pe drone.

„Armata noastră va efectua exerciţii comune de apărare aeriană (…), simulând răspunsul la aeronavele fără pilot de dimensiuni mici ale inamicului”, a declarat un purtător de cuvânt al JCS într-un briefing regulat.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj-Napoca. Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” a avut peste 1,6 mil. pasageri în primele şase luni din 2025, creştere de 11% faţă de anul trecut
Cluj-Napoca. Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” a avut peste 1,6 mil. pasageri în primele şase luni din ...
Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca a ajuns la peste 1,6 milioane de pasageri în prima jumătate a anului în curs, cu 11% mai mulţi decât în perioada similară din 2024....
Peste 65% dintre români au avut sentimentul că România a fost, în ultimele 6 luni, în pericol
Peste 65% dintre români au avut sentimentul că România a fost, în ultimele 6 luni, în pericol
Aproape două treimi dintre români (65,2%) au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare și mare măsură ...
Final: ANRE impune avans de 5% sau 10% plătit de cumpărător, sau garanție echivalentă, în tranzacțiile cu energie de pe piețele cu livrare în viitor – surse
Final: ANRE impune avans de 5% sau 10% plătit de cumpărător, sau garanție echivalentă, în tranzacțiile cu energie ...
ANRE a stabilit în final regulile de achiziție de energie electrică din piețele cu vânzare forward. Cumpărătorul va ...
Fond de criză pentru producătorii agricoli din UE – propunere a României la AGRIFISH
Fond de criză pentru producătorii agricoli din UE – propunere a României la AGRIFISH
România sprijină fără rezerve conţinutul declaraţiei comune privind aspectele agricole ale modificării acordului comercial ...