Preşedintele televiziunii publice spaniole a demisionat

Economica.net
26 09. 2014
leopoldo_gonzalez_echenique_02735300

Ales în iunie 2012 prin voturile deputaţilor din Partidul Popular (PP), Leopoldo Gonzalez-Echenique şi-a prezentat demisia Consiliului de administraţie al Radioului şi Televiziunii publice (RTVE), iar apoi a adresat o scrisoare angajaţilor în care a evocat motive ‘strict personale’ pentru demisie, afirmă RTVE.

El va fi înlocuit provizoriu de un membru al Consiliului de administraţie, Jose Manuel Pentalosa, până la alegerea noului preşedinte.

Motivele acestei demisii ar fi de fapt mai de grabă de ordin financiar, potrivit unui purtător de cuvânt al Societăţii jurnaliştilor din TVE, care nu mai este finanţată de publicitate de la adoptarea unei legi în acest sens în 2009: ‘Noi nu primim o finanţare suficientă, ceea ce ne împiedică să elaborăm o grilă de programe bună şi în plus nu ne-am îndeplinit obiectivele stabilite, audienţa ne-a scăzut’.

Mai precis, preşedintele RTVE ar fi demisionat pentru că nu a obţinut o finanţare suplimentară de 130 de milioane de euro din partea guvernului, potrivit unei informaţii difuzate amplu de alte canale media spaniole.

Leopoldo Gonzalez-Echenique – un apropiat al Partidului Popular – a fost ales după puţin timp de la modificarea – controversată – de către dreapta a legii pentru numirea preşedintelui RTVE.

Denunţând o situaţie de ‘paralizie’ după plecarea preşedintelui precedent, întrucât deputaţii nu au reuşit să se pună de acord asupra numelui succesorului său timp de aproape un an, guvernul a modificat în aprilie 2012 legea votată în urmă cu şase ani de socialişti, care impunea consensul a două treimi din deputaţi.

De atunci, o simplă majoritate este suficientă, în turul al doilea, pentru alegerea preşedintelui RTVE.

Jurnaliştii de la TVE s-au reunit joi într-o ‘adunare improvizată la amiază, o parte dintre ei estimând ca neadecvată acoperirea dată de canal acestui subiect, care nu evoca decât ‘motive personale’ pentru demisie’, a relatat purtătorul de cuvânt al Societăţii redactorilor.

Aceasta intenţionează să lanseze vineri o petiţie pentru a denunţa ‘manipularea şi intervenţia guvernului în televiziunea publică’.