Preşedintele Traian Băsescu participă la Bruxelles la reuniunea Consiliului European şi summitul PPE

Economica.net
23 10. 2014
basescu_ghimpele2dsfds_71968400

Şeful statului va susţine o declaraţie de presă înainte de plecarea la Bruxelles, joi, la ora 9,45, pe Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ din Otopeni, scrie Agerpres.

Tot joi, preşedintele Băsescu va participa la Bruxelles la summitul Partidului Popular European, la reuniunea Grupului de la Vişegrad+România+Bulgaria în perspectiva pregătirii Consiliului European iar ulterior, la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, la prima sesiune de lucru a Consiliului European şi la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

Vineri, şeful statului va participa la a doua sesiune de lucru a reuniunii Consiliului European iar de la ora 13,15 va susţine o declaraţie de presă.