Preşedintele turc anunţă organizarea de alegeri legislative anticipate pe 1 noiembrie

Turcia va organiza alegeri legislative anticipate pe 1 noiembrie după eşecul negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliţie în urma scrutinului din luna iunie, a anunţat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, Reuters şi DPA.
Economica.net - vin, 21 aug. 2015, 15:49
Preşedintele turc anunţă organizarea de alegeri legislative anticipate pe 1 noiembrie

Erdogan îi va cere premierului Ahmet Davutoglu la începutul săptămânii viitoare să formeze un guvern interimar, au declarat importanţi oficiali turci, după săptămâni de eforturi pentru crearea unei coaliţii cu partidele de opoziţie înainte de termenul limită stabilit pentru 23 august, notează Reuters.

‘Cu voia lui Dumnezeu, Turcia va vota din nou în cadrul unor noi alegeri legislative pe 1 noiembrie’, le-a spus preşedintele turc jurnaliştilor, la ieşirea dintr-o moschee din Istanbul. Totodată, el a afirmat că se va întâlni cu preşedintele Parlamentului luni pentru a face aranjamentele necesare.

‘Poate preşedintele să ceară alegeri anticipate conform Constituţiei? Da, poate’, a spus Erdogan, care doreşte să pună capăt oricărei controverse.

Şeful statului, prin anunţarea unui nou scrutin, s-a folosit de prerogativele sale şi nu a ţinut cont de o altă dispoziţie, ce prevede ca Parlamentul să se pronunţe asupra necesităţii unui nou scrutin. În aceste condiţii, va trebui format un guvern de tranziţie, din care vor face parte reprezentanţi ai fiecărui partid prezent în Parlament, în aşteptarea votului.

După alegerile din 7 iunie, partidul islamo-conservator AKP, aflat la conducere din 2002, a încercat în zadar să găsească un partener de guvernare după ce a pierdut majoritatea în Parlament.

Negocierile dintre AKP şi social-democraţi (CHP) pe de o parte, şi naţionalişti (MHP) pe de altă parte, nu au condus însă la crearea unui guvern de coaliţie.

Totodată, opoziţia îl acuză pe Erdogan că încearcă să profite de instabilitatea în creştere, în speranţa că AKP îşi va recăpăta majoritatea guvernamentală.

Criza politică din Turcia intervine pe fondul războiului declanşat de Ankara luna trecută pe două fronturi: rebeliunea kurdă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi organizaţia jihadistă Statul Islamic în Siria. Conform criticilor preşedintelui Erdogan, campania militară împotriva PKK a reuşit să mobilizeze din nou electoratul naţionalist turc.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...