Preşedintele ucrainean ia în calcul anularea armistiţiului după doborârea unui elicopter
‘Şeful statului nu a exclus renunţarea la armistiţiu înainte de termenul de expirare prevăzut dat fiind că acesta este în mod constant încălcat de rebeli controlaţi din străinătate’, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de preşedintele proocidental, care face în mod clar trimitere la Federaţia Rusă.
Distrugerea aparatului de zbor demonstrează că reducerea tensiunilor rămâne pentru moment doar la stadiul de deziderat, în pofida unei intense activităţi diplomatice consacrate acestei crize.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene, elicopterul – un Mi-8 – a fost doborât în plin zbor în apropiere de Slaviansk, unul dintre bastioanele rebele, ce a cunoscut începând din aprilie unele dintre cele mai dure confruntări din estul Ucrainei. Elicopterul ar fi fost atacat cu o rachetă sol-aer portabilă, o armă livrată rebelilor pe sub mână de către Moscova, conform ucrainenilor. În ceea ce o priveşte, Rusia neagă că le-ar furniza arme rebelilor.
Potrivit preşedintelui Poroşenko, forţele sale au fost atacate de 35 de ori de când el a ordonat implementarea unui armistiţiu vineri seară. În context, şeful statului le-a ordonat trupelor sale să riposteze ‘fără ezitare’ la atacurile rebelilor, conform comunicatului menţionat.