Preşedintele Ucrainei va asista sâmbătă la deschiderea summitului UE
”Preşedintele Poroşenko a fost invitat să se adreseze liderilor Uniunii Europene în legătură cu situaţia din Ucraina”, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe contul său pe Twitter.
Întâlnirea ar urma să aibă loc la deschiderea reuniunii şefilor de stat şi de guvern ai UE, care va începe la ora 14.00 GMT.
Iniţial, Poroşenko trebuia doar să fie primit sâmbătă dimineaţa de către Van Rompuy şi de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Dar agravarea situaţiei din estul Ucrainei, unde Rusia este acuzată că a trimis trupe pentru a lupta direct împreună cu separatiştii împotriva trupelor ucrainene, i-a determinat pe europeni să-şi manifeste sprijinul într-un mod mai vizibil.
La summitul extraordinar consacrat desemnării persoanelor care vor ocupa două funcţii înalte în UE, liderii celor 28 de state membre ar urma să abordeze de asemenea şi situaţia din Ucraina şi să analizeze eventuale noi sancţiuni împotriva Rusiei.