Preşedintele Ungariei blochează modificarea legii de funcţionare a Băncii Naţionale

Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a apreciat miercuri că recentele amendamente adoptate de Parlament care protejează Banca Naţională şi serviciile poştale de control cu privire la modul în care sunt utilizate fondurile publice sunt neconstituţionale, informează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 09 mart. 2016, 21:10
Preşedintele Ungariei blochează modificarea legii de funcţionare a Băncii Naţionale

Banca Naţională a Ungariei a înfiinţat şase fundaţii cu scop educaţional cărora le-a acordat în 2014 fonduri în valoare de 245 miliarde de forinţi (aproximativ 900 milioane de dolari). Săptămâna trecută, la iniţiativa premierului Viktor Orban şi a guvernatorului Băncii Naţionale, Gyorgy Matolcsy, partidul Fidesz a trecut prin Parlament un amendament la legea de funcţionare a Băncii Naţionale care limitează accesul publicului la datele financiare ale acestor fundaţii.

În schimb, miercuri preşedintele Ungariei, Janos Ader, a trimis actul legislativ spre revizuire Curţii Constituţionale care are la dispoziţie 30 de zile pentru a emite o hotărâre. ‘După analiza actului legislativ, am decis că aceste modificări nu sunt conforme cu prevederile constituţionale referitoare la utilizarea fondurilor publice precum şi cu cele privind accesul la informaţiile cu caracter public’, se precizează într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

De asemenea, preşedintele Ungariei a trimis spre examinare Curţii Constituţionale modificările aduse la legea privind serviciile poştale din acelaşi motiv.

Te-ar mai putea interesa și
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte despre atacul contra rebelilor Houthi din Yemen
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte ...
Jeffrey Goldberg, redactor-șef la publicația americană „The Atlantic”, a povestit cum a fost inclus accidental în grupul de pe platforma de mesagerie Signal, în care oficiali de top din SUA......
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare ...
S-a scumpit sau nu internetul în România? Cum au ajustat Digi, Orange și Vodafone prețul abonamentelor în ultimii ani
S-a scumpit sau nu internetul în România? Cum au ajustat Digi, Orange și Vodafone prețul abonamentelor în ultimii ani
Internetul a devenit o necesitate, fiind utilizat pe scară largă pentru muncă, educație, divertisment și comunicare, ...
Devine mai scump să mănânci vegetale decât carne. Trendul setat din prima lună a anului
Devine mai scump să mănânci vegetale decât carne. Trendul setat din prima lună a anului
Preţurile produselor agricole au crescut cu 7,48% în prima lună a acestui an față de ianuarie 2024, mai ales pe fondul ...