Summit schimbări climatice: Preşedinţia franceză a COP21 prezintă proiectul de acord

Preşedinţia franceză a Conferinţei internaţionale privind schimbările climatice (COP21), ce se desfăşoară la Paris, prezintă reprezentanţilor celor 195 de ţări prezente la summit proiectul de acord final privind limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială, conform AFP şi Reuters.
Economica.net - sâm, 12 dec. 2015, 11:17
Summit schimbări climatice: Preşedinţia franceză a COP21 prezintă proiectul de acord

Preşedintele COP21, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a caracterizat acordul drept ambiţios şi echilibrat şi a precizat că ar putea duce la o limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, prin raport cu epoca preindustrială.

Laurent Fabius a mai precizat că, în cazul în care va fi adoptat, acest acord va reprezenta ‘un moment istoric de cotitură’, iar proiectul de acord este ‘just, durabil, dinamic, echilibrat şi cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic’.

De asemenea, conform textului proiectului de acord, sunt prevăzute intervale de timp de cinci ani pentru verificarea respectării planurilor naţionale pentru stoparea încălzirii globale.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...