Preşedinţia română a Consiliului UE a obţinut mandat pentru iniţierea negocierilor pe revizuirea Directivei privind gazele naturale

Economica.net
08 02. 2019
_dsc2776_novyy_razmer_54318400

Potrivit sursei citate, demersul iniţiat de preşedinţia română a Consiliului UE a beneficiat de o largă susţinere din partea statelor membre.

„Dosarul a fost gestionat în coordonarea directă a prim-ministrului, dată fiind complexitatea şi impactul acestuia pentru funcţionarea pieţei interne şi pentru consolidarea securităţii energetice a Uniunii Europene, dosar de importanţă geostrategică. Propunerea de directivă are ca obiectiv asigurarea un cadru de reglementare uniform şi transparent la nivelul Uniunii, prin extinderea aplicării normelor comune europene la proiectele de interconectare în domeniul gazelor naturale cu state terţe. Succesul de astăzi, înregistrat după negocieri extrem de dificile la nivelul Consiliului UE de peste un an de zile, precum şi sprijinul semnificativ din partea statelor membre acordat preşedinţiei României la Consiliul UE evidenţiază încă o dată angajamentul nostru comun – state membre şi instituţii europene – de a acţiona în beneficiul întregii Uniuni Europene”, se precizează în comunicat.

În baza mandatului acordat de statele membre, preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene intenţionează să iniţieze, în cel mai scurt timp, negocierile cu Parlamentul European, pentru finalizarea dosarului cât mai curând în cadrul actualului ciclu legislativ european, menţionează Guvernul.