Preşedinţie: Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Vâlcov va avea loc joi

Economica.net
27 08. 2014
valcov_04762800

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc la ora 11,00.

Şeful statului a semnat, miercuri, decretul prin care a luat act de demisia lui Liviu Voinea din funcţia de ministru delegat pentru Buget. De asemenea, preşedintele Băsescu a semnat, miercuri, decretul prin care Darius Vâlcov este numit ministru delegat pentru Buget. 

Ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov în funcţie era programată miercuri, la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, însă şeful statului a decis amânarea evenimentului după ce a fost informat despre absenţa premierului. 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, că i s-a părut ‘neserios’ modul în care a fost anunţată lipsa premierului Victor Ponta de la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a noului ministru delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, şeful statului arătând este pentru prima dată în aproape zece ani când are loc o astfel de situaţie. 

În context, Traian Băsescu a afirmat că ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov va avea loc doar în prezenţa premierului Victor Ponta, atunci când acesta ‘va avea timp’, întrucât este vorba despre un protocol al învestirii care îşi are originea în Constituţie şi trebuie respectat.

Premierul Victor Ponta a explicat că a anunţat că nu poate ajunge la eveniment deoarece vizita sa la Chişinău s-a prelungit peste program şi trebuia să participe la Bucureşti şi la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, unde avea programată o întrevedere şi cu Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Catherine Ashton. 

‘Din câte cunosc toate legile, regulamentele şi protocoalele, nu există nicăieri obligativitatea prezenţei primului ministru. Am considerat că este politicos, aşa cum am făcut şi în alte ocazii atunci când nu am putut să particip la anumite formalităţi, să desemnez unul din vicepremieri, aşa cum l-am desemnat de data aceasta pe dl. Oprea’, a spus Ponta, care a anunţat că îi va solicita în scris şefului statului reprogramarea ceremoniei de învestitură a lui Vâlcov.

Ulterior, premierul Ponta i-a transmis o scrisoare oficială preşedintelui Băsescu prin care îi solicita reprogramarea, pentru joi, a ceremoniei de învestire a ministrului delegat al Bugetului, Darius Vâlcov.