Preşedinţii din ECE se pronunţă la summitul de la Varşovia pentru consolidarea infrastructurii militare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2014/07/nato_flag_in_the_wind_32222800_19223500_97380400.jpg)
Preşedintele slovac Andrej Kiska a calificat reuniunea extrem de benefică întrucât a oferit o imagine de ansamblu a efortului aliat în pregătirea viitorului summit NATO. Reuniunea a fost de asemenea o oportunitate de a stimula cooperarea în regiune, ca reacţie la ameninţarea cea mai gravă la adresa securităţii şi stabilităţii în Europa de la Războiul Rece.
Kiska i-a informat pe participanţii la întâlnire despre paşii făcuţi de Slovacia de la începutul crizei din Ucraina şi a declarat că în calitate de şef de stat, el ia angajamentele Slovaciei faţă de NATO foarte în serios.
Scopul principal al discuţiilor, convocate la iniţiativa Poloniei, a fost de a coordona poziţiile înaintea summitului NATO programat în septembrie 2014. De asemenea, a fost abordat viitorul relaţiilor NATO cu Rusia şi susţinerea finanţării de apărare.