Preşedinţii statelor baltice vor cere, la întrevederea cu Obama, garanţii privind securitatea regională

Economica.net
02 09. 2014
20140901_140901d_004_05560500

‘Securitatea a fost mereu piatra unghiulară a parteneriatului dintre Letonia şi SUA. Letonia a susţinut întotdeauna eforturile şi acţiunile SUA în vederea consolidării unei poziţii internaţionale ferme’, a spus Andris Berzins.

Potrivit preşedintelui leton, în timpul summitului NATO din Ţara Galilor (Marea Britanie), unul dintre cele mai importante subiecte pentru republicile baltice va fi rolul SUA în asigurarea unei prezenţe militare în regiune atât timp cât va fi necesar. Prin prezenţă militară se au în vedere exerciţii regulate ale aliaţilor în republicile baltice şi Polonia, precum şi înfiinţarea unor structuri speciale.

Un apel de a amplasa în republicile baltice forţe permanente ale NATO i-a fost adresat marţi lui Obama de către reprezentanţii ‘Clubului 20 august’, care reuneşte deputaţi ai Consiliului Suprem al Estoniei, precum şi foşti membri ai Consiliilor Supreme ale Letoniei şi Lituaniei, care în 1991 au luat decizia privind restabilirea independenţei acestor republici.

După reuniunea cu preşedinţii republicilor baltice, Barack Obama se va deplasa în Ţara Galilor, unde în perioada 4-5 septembrie va avea loc summitul NATO.