Presiune pe prețul energiei în primăvară? Mai multe capacități energetice vor fi oprite planificat
Cea mai mare unitate de generare care se va opri programat este centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi. După ce a produs o cantitate record de energie electrică în 2021, centrala, cu o putere instalată de 860 MW va fi oprită, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie, pentru revizie.
„Sperăm ca planurile noastre să nu fie compromise de evoluția pandemică. OMV Petrom vinde oricum mai multă electricitate decât produc, și ne vom acoperi obligațiunile contractuale prin achiziția de energie de pe piață”, a declarat recent Franck Neel, director în cadrul OMV Petrom, care a mai spus că piața a fost deja anunțată despre indisponibilitatea centralei.
Într-adevăr centrala apare că va fi oprită programat în această perioadă în statisticile ENTSO-E, asociația operatorilor de transport și sistem din Europa. Și, din păcate, nu este singura din România.
Astfel, în perioada 14 februarie-23 martie va fi oprit programat un grup de 194 MW al hidrocentralei de la Porțile de Fier, cea mai mare din țară. Asta după ce, în perioada 1 februarie-4 martie mai apare ca fiind oprit programat un alt hidroagregat de la Porțile de Fier.
Tot așa, la începutul primăverii, în perioada 7 februarie-10 martie se va opri și un grup pe gaze, (84 MW în statisticile ENTSO-E) de la CET București Sud. Unul dintre agregatele hidrocentralei de la Râul Mare Retezat, de 110 MW va fi și el oprit toată luna martie.
Începând cu 1 aprilie și până la 15 mai, se va opri programat și unul dintre grupurile centralei pe cărbune de la Rovinari, de 330 MW (299 MW în statisticile ENTSO-E). Și, începând de la 1 aprilie, se vpor opri ambele grupuri de 100 MW (98 în statisticile ENTSO-E) ale vechii centrale electrice de termoficare (CET) de la Brazi. Primul va fi nefuncțional până la 1 noiembrie, iar celălalt până la sfârșitul anului.