Presiuni de scumpire a motorinei, care tocmai se ieftinise în ultima vreme. Care e cauza

Prețurile globale ale motorinei au tot scăzut în ultima vreme, ceea ce s-a văzut și la pompele din România, în urma ieftinirii petrolului și a scăderii activității economice, dar atacurile din Marea Roșie aupra petrolierelor deja au determinat companiile producătoare și transportatorii să aleagă rute care să ocolească zona, dar care lungesc perioadele de livrare, ceea ce pune noi presiuni pe prețul motorinei.
Mihai Nicuţ - mie, 20 dec. 2023, 10:49
Presiuni de scumpire a motorinei, care tocmai se ieftinise în ultima vreme. Care e cauza

Stocurile de motorină și alte distilate sunt mai mari acum decât erau în această perioadă a anului trecut, ceea ce sugerează că piața globală tradițional restrânsă a motorinei a început să se relaxeze, în parte din cauza încetinirii activității de construcții și de producție în Statele Unite și în principalele economii europene, arată Oil Price.

Rafinăriile au produs volume ridicate de distilate în al treilea trimestru al anului 2023, ceea ce a sporit stocurile, în timp ce încetinirea economică afectează consumul de motorină.

Astfel, prețurile motorinei din SUA au scăzut în ultimele săptămâni și se află acum la cel mai scăzut nivel din iulie – o veste bună pentru lupta continuă a Fed împotriva inflației, deoarece prețurile bunurilor sunt strâns legate de prețul motorinei.  În plus, creșterea neîncetată a ratelor dobânzilor a încetinit activitatea economică și producția fabricilor la nivel global încetinește, dar recenta pivotare a Fed, care a semnalat trei reduceri de rate anul viitor, ar putea revigora economia americană după o „aterizare ușoară”, iar o creștere a producției ar putea duce la o nouă înăsprire pe piețele de distilate. Stocurile de combustibili din SUA au crescut cu 1,5 milioane de barili în săptămâna încheiată la 8 decembrie 2023, dar sunt cu aproximativ 12% sub media pe cinci ani pentru această perioadă a anului, se arată în cel mai recent raport săptămânal privind stocurile de la Energy Information Administration (EIA).

Stocurile de distilate sub medie sugerează că o creștere a producției și a sectorului construcțiilor anul viitor ar putea provoca o altă îngrijorare cu privire la o restrângerea pieței motorinei – producție care să nu poată urmări consumul, dar, cel puțin pentru moment, criza de motorină, vizibilă în vară, este atenuată.

La nivel global, stocurile au crescut în ultimul an și au redus deficitul la mediile sezoniere din ultimii zece ani, potrivit estimărilor analistului principal de piață al Reuters, John Kemp.  Stocurile de distilate din SUA, Europa și Singapore fie au crescut, fie au urmărit mediile sezoniere între septembrie și noiembrie, notează Kemp.  Prețul motorinei tocmai a coborât sub 4 dolari pe galon pentru prima dată din iulie, a scris luni Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză petrolieră de la GasBuddy, menționând că este „o veste binevenită și pentru economie, deoarece aproape toate bunurile sunt afectate de prețul motorinei”.

Scăderea prețului motorinei este determinată atât de prețul mai mic al țițeiului cât și de cererea mai redusă datorată slăbirii activității de producție. Astfel, activitatea economică din SUA în sectorul manufacturier s-a contractat în noiembrie pentru a 13-a lună consecutivă, iar indicele PMI pentru industria prelucrătoare a înregistrat 46,7% în noiembrie, neschimbat față de 46,7% înregistrat în octombrie. Touși, previziunile economice semestriale din decembrie 2023, publicate săptămâna trecută, sunt optimiste din multe puncte de vedere, cu așteptări pozitive privind industria prelucrătoare în 2024. Iar ele au fost publicate înainte de semnalul Fed că urmează reduceri de rate anul viitor.

Perspectivele economice pentru Europa, în special pentru cea mai mare economie a acesteia, Germania, nu arată atât de bine. PIB real al Germaniei va scădea din nou ușor în trimestrul al patrulea din 2023, din cauza cererii slabe din industrie și construcții, a indicat luni Bundesbank  Dacă PIB-ul din trimestrul al patrulea scade după scăderea din trimestrul al treilea, ar însemna o recesiune tehnică pentru cea mai mare economie a Europei.

Fluxurile de petrol se schimbă deoarece transportatorii evită ruta Mării Roșii

Însă dacă fundamentele nu conduc spre o creștere a cotațiilor la motorină, riscul din apropierea Mării Roșii, care a determinat marii transportatori să caute rute alternative, ar putea crește durata călătoriei pentru transporturile de produse petroliere din Orientul Mijlociu și India către Europa și din Rusia către China și India, creând haos pe piețele de petrol și produse petroliere.

Astfel, fluxurile de țiței și produse rafinate s-ar putea schimba în următoarele săptămâni, deoarece unele dintre cele mai mari companii din industria petrolieră și de transport maritim au început să își ajusteze operațiunile pentru a evita tranzitul prin Marea Roșie, în urma atacurilor zilnice asupra navelor comerciale din apropierea coastei yemenite.

De la embargoul impus de UE asupra petrolului și produselor rusești, volumele de motorină și țiței care navighează spre nord în Marea Roșie au crescut vertiginos, ceea ce a sporit importanța transporturilor prin Marea Roșie și Canalul de Suez, a declarat luni Jay Maroo, șeful departamentului de analiză și informații de piață (MENA) al Vortexa.

Dacă navele s-ar muta către puncte de trecere alternative, cum ar fi Capul Bunei Speranțe din Africa, durata călătoriei pe principalele rute dinspre Orientul Mijlociu spre Europa, dinspre India spre Europa și dinspre Rusia spre India și China ar crește cu un procent cuprins între 58% și 129%, potrivit Vortexa. Cea mai mare creștere, de 129%, a timpului necesar pentru ca o încărcătură să ajungă la destinație ar fi pe ruta dintre Golful Persic și Marea Mediterană, care ar dura 39 de zile în loc de 17 zile, spune Vortexa.

Deja prețurile la țiței au reânceput să crească, în urma situației din sudul Orientului Mijlociu, iar cotația țițeiului Brent, de referință pentru Europa, a ajuns din nou aproape de pragul de 80 de dolari pe baril.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondurile UE vor putea fi folosite pentru finanţarea redresării în urma dezastrelor naturale
Fondurile UE vor putea fi folosite pentru finanţarea redresării în urma dezastrelor naturale
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi două noi acte legislative care vor oferi finanţare rapidă din partea Uniunii Europene pentru măsuri de redresare......
Altex preia lanțul de magazine de bricolaj Brico Depot de la Kingfisher, pentru o valoare a companiei de 70 milioane de euro
Altex preia lanțul de magazine de bricolaj Brico Depot de la Kingfisher, pentru o valoare a companiei de 70 milioane de ...
Altex, liderul pieței electroIT din România, fondat de Dan Ostahie, a cumpărat cele 31 de magazine Brico Depot de la grupul ...
Record pentru Nissan. Acţiunile au crescut cu 24%, pe fondul posibilei fuziuni cu Honda
Record pentru Nissan. Acţiunile au crescut cu 24%, pe fondul posibilei fuziuni cu Honda
Acţiunile Nissan Motor au crescut miercuri cu 24% la Bursa de la Tokyo, cel mai mult în ultimele cinci decenii, pe fondul ...
Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi
Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi
Divizia de investiții a grupului Autonom a cumpărat 30% din acțiunile Meridian Taxi, una dintre companiile de transport ...