Preţurile carburanţilor s-au prăbuşit. Motorină sub 4,7 lei, benzină la 4,8 lei

Economica.net
09 12. 2015
petrom_47433077854_44963000_72599400

În staţia din Şoseaua Alexandriei, sectorul 5, motorina standard costă 4,89 lei pe litru, iar benzina standard are un preţ de 4,97 lei pe litru, în timp ce, pe Şoseaua de Centură, comuna Chitila, motorina costă 4,91 de lei pe litru. În strada Jiului, sectorul 1, motorina costă tot 4,91 lei pentru un litru lei pe litru.

În Odorheiu Secuiesc motorina standard costă 4,64 lei/litru, la cea mai ieftină benzinărie Petrom din ţară.

În staţia de pe DN 2A, nr. cadastru 910, Slobozia, motorina standard costă 4,76 lei/litru, iar benzina a ajuns la 4,89 lei/litru.

În Moldova, în localitatea Buhuşi, motorina costă 4,8 lei/litru, iar benzina a ajuns la 4,87 lei/litru. De altfel, în Moldova preţul benzinei este cel mai mic din ţară.

Diferenţele între regiuni ale preţului carburanţilor din aceeaşi reţea de distribuţie se justifică prin considerente de transport, cerere şi nivelul de dezvoltare al populaţiei. Astfel, în Moldova, Secuime, Dobrogea(fără Constanţa) sau Lunca Dunării, carburanţii sunt semnificativ mai ieftini decât în marile oraşe ale ţării, Muntenia de Nord sau Ardeal.

Preţurile carburanţilor sunt pe o pantă descendentă. În ultimele cinci luni, motorina a pierdut peste 90 de bani pe litru, iar benzina aproximativ la fel.

Preţurile benzinei şi motorinei comercializate la noi în ţară sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb. La rândul lor, cotaţiile carburanţilor sunt legate de preţul barilului de ţiţei. Cum, în ultimele luni, barilul a coborât de la 65 la 40 de dolari, iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanţi au fost nevoiţi să scadă preţurile produselor comercializate.

Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%, sau chiar mai mult.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea propriede circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV.