Carburanţii se ieftinesc din nou. În premieră, preţul a căzut sub pragul de un euro pe litru

Economica.net
14 03. 2017
dsc_0185n_91279500

OMV Petrom, liderul pieţei locale de distribuţie a carburanţilor, a redus, azi, preţul benzinei şi motorinei vândute prin staţiile proprii cu patru bani pe litru. Reducerea de preţ de azi vine după mai multe ieftiniri successive, astfel că, de la începutul acestei luni, preţurile au scăzut, în staţiile Petrom, cu 23 de bani pe litrul de benzină şi cu 14 bani pentru litrul de motorină.

După ieftinirea de azi, la cea mai ieftină benzinărie Petrom din Bucureşti, cea de pe şoseaua Alexandriei, benzina standard a ajuns să coste 4,61 lei litrul, iar motorina 4,64 lei litrul.

Ieftinirea din ultimul timp este generată de scăderea cotaţiilor petrolului, care a ajuns din nou sub 50 de dolari barilul, săptămâna trecută. Preţul la pompă este determinat de cotaţiile produselor petroliere (carre urmează preţul ţiţeiului), de taxe (care în România au ajuns cele mici din Uniunea Euopeană, după reducerea accizei şi a TVA, care au avut loc la 1 ianuarie), de cursul de schimb leu-dolar (moneda în care se fac tranzacţiile cu produse petroliere), dar şi de condiţiile de pe fiecare piaţă în parte.

În acest moment, România consemnează o premieră a ultimilor ani. Date fiind cele de mai sus, şi suprapuse peste deprecierea monedei naţionale faţă de euro, astăzi, preţul motorinei a scăzut sub un euro pe litru, la staţia Petrom cu cea mai ieftină motorină din România.

Astfel, la benzinăria din Odorheiul Secuiesc, motorina standard are un preţ de 4,54 lei pe litru. Or, cursul de schimb calculat de BNR pentru ziua de azi este de 4,55 lei pentru un euro.

La benzină, cel mai mic preţ din România la benzinăriile Petrom este la o staţie din Oneşti, unde azi, benzina standard costa 4,51 lei pe litru, deci sub pragul de euro pe litru.

Cel mai probabil, dacă preţurile nu vor urca în ultimele zile, iar cursul de schimb al leului faţă de euro şi dolar va ramâne relativ constant, vom avea preţuri de sub un euro pe litru atât la benzină cât şi la motorină în mai multe staţii Petrom, în week-end, când compania are reduceri de şase bani pe litru pentru benzină şi GPL şi de trei bani pe litru pentru benzine,

Piaţa carburanţilor din România este dominată de patru mari lanţuri, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.