Marii jucători din piaţă şi-au unit ofertele ca să cumpere energie electrică, dar nici aşa nu au reuşit

Toţi marii furnizori şi distribuitori de energie electrică s-au aliat şi au făcut oferte comune de achiziţie de energie electrică pe piaţa OPCOM, potrivit datelor publicate pe platformă, un demers mai rar dar, chiar şi aşa, nu au găsit vânzători pentru cantitatea de energie electrică solicitată, la preţurile pe care le puteau oferi.
Mihai Nicuţ - mar, 07 mai 2019, 12:43
Marii jucători din piaţă şi-au unit ofertele ca să cumpere energie electrică, dar nici aşa nu au reuşit

La data de 6 mai, pe piaţa contractelor bilaterale cu licitaţie extinsă (PCCB-LE) a bursei de energie OPCOM  au apărut mai multe oferte de acest fel. Spre exemplu, Distribuţie Electrica Transilvania Nord (sucursala de distribuţie a Electrica) a făcut o ofertă iniţiatoare de achiziţie, la care s-au alăturat, cu oferte co-iniţioatoare Delgaz Grid (firma de distribuţie a E.On) şi Enel Energie SA (una dintre firmele de furnizare, de această dată, a Enel). Cele trei voiau să cumpere, în cadrul aceluiaşi contract, energie electrică, pentru tot anul viitor, la o putere de 10 MW, energie în bandă. Primele două au oferit preţul de 260 de lei/ MWh, iar a treia, Enel Energie, de 260,50 lei. Licitaţia a fost anulată, pentru că nu a venit nimeni cu o ofertă de răspuns.

În acea zi, au fost în total opt astfel de oferte iniţiator-coiniţiator, pe PCCB-LE, toate având acelaţi lucru în comun: se solicita energie de tip bandă, iar solicitanţii s-au “aliat”, de fiecare dată fiind  cel puţin două companii din grupurile mari de distribuţie şi furnizare: un furnizor şi un distribuitor. Un demers care nu a mai fost obervat până acum, pe această piaţă.

Cele trei firme de mai sus au mai avut două astfel de oferte combinate, pe acelaşi model, una pentru achiziţii pentru tot anul viitor, alta pentru achiziţii în ultimele trei luni din 2019, la aceleaşi preţuri. Tot anulate, din acelaşi motiv, oarecum previzibil în condiţiile în care aşteptările de preţ ale producătorilor pentru anul viitor sun peste acest nivel, după cum puteţi citi aici:

Care este preţul “corect”? Hidroelectrica a vândut energie electrică “bandă” pentru tot anul 2020, la 280 de lei/MWh, de 2,5 ori mai mare decât cel reglementat acum

Electrica Transilvania Nord, Delgaz şi Enel, de data aceasta prin furnizorul Enel Energie Muntenia, au mai iniţiat două  astfel de oferte, pentru energie în bandă aferentă ultimelor trei luni ale anului viitor, la aceleaşi preţuri. A fost eşec şi aici.

Restul de patru astfel de oferte din acea zi au fost depuse, împreună, de Delgaz Grid (iniţiatoare) şi de CEZ Vânzare, firma de furnizare a grupului CEZ. Pachetele de energie solicitate au fost mai mici ca putere orară (5 MW bandă), iar perioadele de livrare pe termen de trei până la şapte luni.

Toate ofertele au fost anulate, pentru că, la fel, nu a venit nici o ofertă de vânzare, deşi preţurile solicitate de “tandemul”  Delgaz-CEZ urcaseră până la 279 de lei.

Distribuţia de energie electrică din România este împărţită între Electrica, Enel (fiecare cu câte trei zone de reţea) şi E.On şi CEZ, câte una. Aceste firme deţin şi firmele de furnizare reglementată (furnizor de ultimă instanţă), cinci la număr (Enel are două). Dacă firmele de furnizare cumpără energia necesară revânzării către clienţi (casnici la reglementat, casnici pe piaţa liberă sau concurenţiali), firmele de distribuţie cumpără pentru consumul propriu tehnologic (CPT) al reţelelelor.

Specialiştii din piaţă spun că acesta este un mecanism permis de regulile de tranzacţionare de pe PCCB-LE la care se apelează pentru a câştiga timp şi pentru uşurinţă. Astfel, după ce un cumpărător (în acest caz) doreşte să iniţieze o ofertă, poate veni un alt participant la piaţă, care, în aceeaşi calitate să vină cu o ofertă co-iniţiatoare prin care să participe şi el, în condiţiile contractuale cerute de prima firmă. Singura condiţie este ca această a doua ofertă să fie depusă cu maximum trei zile înainte de data licitaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...