Românii plătesc cel mai ieftin gaz din Europa, chiar şi după scumpirea de la începutul anului
România a avut, în primul trimestru al anului, cele mai mici preţuri la gazele naturale livrate populaţiei, iar Bucureştiul a fost capitala în care se consumă cel mai ieftin gaz, potrivit raportului de piaţă al DG Energy, aferent primului trimestru al acestui an.
Astfel, la noi, preţul a fost de 3,23 eurocenţi/kWh de gaz, cu jumătate de cent sub preţul plătit de vecinii noştri, Ungaria şi Bulgaria. Cel mai scump gaz din UE este plătit de consumatorii casnici din Suedia, de aproape patru ori mai scump decât în Bucureşti.
Media europeană este de 6,52 euro cenţi/kWh, deci preţul din România este la jumătate faţă de media europeană.
Preţurile din fiecare ţară, în harta de mai jos:
Preţul mai mic al gazelor din România se explică prin două realităţi. Preţul este reglementat în final de ANRE, care avizează costurile de achiziţie ale gazelor de către furnizori pe baza unei metodologii, chiar dacă gazul este cumpărat din piaţa liberă. Pe de altă parte, România este al patrulea producător de gaze şi al treilea din UE, iar producţia locală acoperă mare parte din consum, dacă socotim un an întreg: consumul este de circa 11 miliarde de metri cubi, iar producţia de circa 10 miliarde.
Totuşi, iarna importurile României sunt mai mari, iar în condiţiile unor temperaturi foarte scăzute, ajung să reprezinte jumătate din consum.
Iarna trecută a fost însă mai caldă, cu excepţia celor două săptămâni din lunile februarie-martie, aşa că, potrivit DG Energy, România a consemnat, şi din această cauză, o scădere a consumului naţional de 10% în primul trimestru al anului 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare scădere din toate statele membre ale Uniunii Europene. Producţia României a scăzut cu doar 3%, comparativ cu aceeaşi perioadă.
Preţul final al gazelor naturale livrate populaţiei a crescut la data de 10 ianuarie. Potrivit datelor DG Energy, creşterea medie de preţ a fost de 8,4%, iar raportul arată că furnizorii au spus atunci că nici această majorare nu acoperă costurile. Ulterior creşterii de la 10 ianuarie, în aprilie, preţurile au crescut cu 10% pentru clienţii casnici din jumătatea de sud a ţării.
Iar preţurile ar putea creşte din nou la iarnă, din cauza creşterii cotaţiilor petrolului, care sunt urmate de cele ale gazelor. Asociaţia Energia Inteligentă estimează o creştere a preţurilor la gaze naturale în ultimul trimestru al acestui an, atât pe piaţa angro, cât şi pentru clienţii casnici.
„Analizând tranzacțiile desfășurate în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2018, în cadrul platformelor puse la dispoziție de Bursa Română de Mărfuri (BRM), am determinat prețul mediu ponderat cu cantitățile de gaze achiziționate cu livrare în luna respectivă, luând în considerare gazele din producția internă tranzacționate pe BRM. Se poate observa că începând cu trimestrul II 2018, a apărut o inflexiune a trendului curbei prețului mediu ponderat, acesta crescând în trimestrul II 2018 cu 12,6% față de trimestrul II 2017 pentru gazele din producția internă, și preconizându-se o creștere de 15,6% a prețului în trimestrul IV 2018, față de trimestrul IV 2017″, arată Asociaţia.