Gaze. Engie vine cu o ofertă de preț de 2,7 ori mai mare decât prețul actual. Scumpirea resimțită va fi însă mai mică

Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale al populației, trimite în aceste zile o nouă ofertă de preț celor care nu trecuseră în piața concurențială și cărora le expiră contractele. Prețul oferit începând cu 1 iulie este de 2,7 ori mai mare pentru acești clienți care, au printre cele mai bune prețuri din piață la acest moment. Totuși, scumpirea efectivă va fi mult mai mică, pentru că prețurile sunt plafonate.