ANRE îi încurajează pe furnizorii de energie electrică să oferteze clienţilor contracte dinamice, cu decontare orară
„Nu numai producţie şi distribuţie avem în zona energetică, avem şi furnizori. Îi încurajez pe furnizorii de energie electrică, din păcate până astăzi nu au făcut-o, să oferteze clienţilor contracte dinamice, cu decontare orară, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, să poată, spre exemplu, în momentele în care preţurile sunt mici, să facă stocare de energie şi să o utilizeze în momentul în care preţurile sunt mari. Sunt soluţii pe care le avem la îndemână”, a menţionat Dumitru Chiriţă, la evenimentul „Energy Strategy Summit 2022 – Să construim lanţurile valorice!”, scrie Agerpres.
Preşedintele ANRE a precizat că la sfârşitul anului trecut a fost finalizat sistemul informatic nou, care este „unul super performant”.
„Totodată, cred că este important ca autoritate de reglementare să avem o relaţie cu operatorii economici din piaţă, una puţin birocratică. Vreau să vă informez că la sfârşitul anului trecut am finalizat sistemul informatic nou. Este unul super-performant. Din momentul acesta vom crea condiţii de a urmări în timp real activitatea operatorilor – sper că şi ei să se adapteze sistemului nostru informatic – pentru că unii dintre ei, din păcate, nu sunt în această direcţie. Vom urmări investiţiile, ca ele să se realizeze şi, în egală măsură vom pune la dispoziţia publicului larg informaţii despre ce se întâmplă în sector”, a mai spus Chiriţă.
Totodată, el a subliniat că în septembrie va fi finalizată platforma digitală care „va crea condiţii ca un client final să îşi schimbe furnizorul în 24 de ore”.
„În final, mă refer la ceea ce spun eu, în cercuri mai restrânse, la ‘spaima furnizorilor’ – şi anume platforma digitală pe care o vom finaliza în luna septembrie – şi care va crea condiţii ca un client final să îşi schimbe furnizorul în 24 de ore. Atunci furnizorii vor fi mai responsabili în relaţia cu clienţii lor şi vor putea să vină în întâmpinarea acestora. Această platformă va fi o bază de date comună pentru toţi clienţii de gaze şi de energie electrică şi va fi în egală măsură accesibilă şi cu ceea ce înseamnă comparatorul de preţuri, oferte ale furnizorilor”, a completat Dumitru Chiriţă.