România vs Europa la preţul mâncării în ultimii opt ani
2018 a fost pentru români un an cu creştere moderată a preţurilor la alimente faţă de 2010, luat ca punct de referinţă într-o analiză realizată de ECONOMICA.NET pe baza datelor generate de Food Price Monitoring Tool, un instrument creat de Euromonitor cu date despre evoluţia preţurilor la raft în industria alimentară. Practic, cu un plus de 11,4% faţă de 2010, ţara noastră se află departe de statele cu cele mai mari majorări de preţ în perioada analizată, însă este de menţionat că în două state din Europa-Irlanda şi Elveţia – locuitorii mănâncă puţin mai ieftin.
România, în trendul zonei
Cel mai scump raportat la 2010 şi la statele membre au mâncat anul trecut locuitorii Estoniei care au scos din buzunare pentru aceleaşi alimente cu 28% mai mult. Scumpirile au fost similare şi în Malta, Cehia, Ungaria unde alimentele s-au scumpit cu 27,2%; 26,9% şi respectiv 24,3%. De asemenea, au fost scumpiri mai mari de 20% în Islanda, Lituanua şi Slovenia, în timp ce media la nivelul UE a fost de 13,6%. În statele din zona euro, scumpirea la alimente a fost de 12,8%.
Majorări similare cu cele din România s-au raportat în Spania(11,4%), Italia (12,4%) sau Olanda (10,5%).
Pe categorii de produse, românii s-au confruntat cu cea mai mică creştere de preţ la pâine şi cereale, de numai 3,9% faţă de 2010, dar au fost şi două state europene-Grecia, Elveţia şi Irlanda unde acest aliment de bază s-a ieftinit.
Cea mai scumpă paine faţă de acum opt ani se regăseşte în Cehia, Estonia şi Malta unde magazinele au afişat preţuri cu 28,5%,21,4% şi respetiv 19,8%. De asemenea, în 15 state membre, printre care Austria, Ungaria, Polonia, pâinea s-a scumpit cu peste 10%. Situaţii similare ca cea din România au fost în Franţa şi Spania cu majorări de 4,4 şi respectiv 4,7%.
S-a ieftinit carnea de pui
La carne (toate tipurile), scumpirile din România au fost ca cele din Olanda, de 6%, printre cele mai mici din UE, în condiţiile în care doar în Portugalia, Eveţia şi Grecia plusul a fost mai mic, de 2,7%;1,7% şi respetiv 0,3%. În schimb, Islanda a fost campioană la creştere cu scumpirila carne de 23,7%, urmată de Slovenia cu 2,4% şi Malta cu 23,1%.
La polul opus, în Norvegia, Cipru şi Irlanda, carnea s-a ieftinit uşor.
În ceea ce priveşte carnea de porc, românii au resimţit un plus de 3,4%, printre cel mai puţin din UE. La arnea de porc însă au fost şapte state unde preţurile au fos mai mici decât în 2010, printre acestea numărându-se Slovacia, Cipru, Grecia, Olanda.
Cea mai mare scupire la carne de porc s-a înregistrat în magazinele din Slovenia (27,4%), Belgia (16%) şi Franţa (15).
Surpriza pentru România vine însă de la carnea de pui care s-a ieftinit faţă de 2010 cu 0,8%, ţara noastră fiind printre cele 16 state membre unde carnea de pasăre a fost mai ieftină. În Slovenia însă, consumatorii au dat cu aproximativ 30% mai mult pe aceeaşi cantitate.
Nici în cazul laptelui proaspăt integral, scumpirile nu au fost semnificative, România fiind ţara cu cea mai mică creştere de preţ din UE, de numai 1% raportat la 2010. În nouă state europene însă, laptele s-a ieftinit.
Printre cele mai mari scumpiri la ouă, legume şi fructe
În schimb, preţurile la ouă, legume şi fructe plasează România între statele cu cele ai semnificative scumpiri în 2018 faţă de 2010. La ouă, spre exemplu, am avut a patra cea mai mare majorare din UE, de 30%, după Estonia (38,6%), Belgia (36,7%) şi Polonia (36,5%).
La legume, scumpirea a fost de 21,5%, printre cele mai mari dn UE. Campioane au fost Ungaria şi Malta cu plusuri de 41,2% şi 40,5%, în timp ce în Irlanda legumele s-au ieftinit.
De asemenea, în cazul fructelor, românii au scos din buzunare cu 28%. În Slovenia, preţurile s-au majorat cu 68%, în Estonia cu 53.1%, dar au fost şi ieftiniri în Cipru şi Irlanda.