Preţul apei pentru irigaţii scade cu până la 30%

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a fost acreditată, în 2 august, să cumpere energie la preţ de furnizor de pe bursă, ceea ce va duce la o scădere cu până la 30% a preţului apei pentru irigaţii, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 12:35
Preţul apei pentru irigaţii scade cu până la 30%

„Acest lucru înseamnă că, începând cu data de 2 august, preţurile finale care vor fi plătite pentru apa de irigaţii de către fermieri vor scădea cu procente care pot ajunge la 30%. Suprafeţele irigate în acest an nu sunt foarte mari, nu sunt mulţumitoare, dar sunt duble faţă de solicitările pe care le-am primit în anii trecuţi”, a arătat Constantin.

Potrivit datelor ministerul, preţul la care va fi cumpărată energia electrică ar urma să scadă de la un nivel mediu în iulie de 627 lei/Mwh la 471 lei/Mwh.

Astfel, potrivit unor calcule efectuate de MADR, la un total de 343.121 MW/h, cât a fost consumul de energie pentru irigaţii în acest an, suma totală economisită prin cumpărarea de electricitate de la bursă se ridică la 43,5 milioane lei (10 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după mai bine de 20 de ani de când au fost lăsate acolo de către constructorul......
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia niște acorduri prealabile
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia ...
O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", cu condiţia ...
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este "sigur" că omologul său american Donald ...
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Şapte ţări europene au cerut Israelului "să revină asupra politicii sale actuale" din Gaza şi să-şi ridice "imediat" ...