Preţul argintului a crescut cu 50% de la începutul anului şi a depăşit pragul de 21 dolari pe uncie- analiză Saxo Bank

Luni, argintul a avut parte de un maxim pe ultimii doi ani, înainte ca redresarea să treacă de pragul de 21 dolari pe uncie, metalul preţios crescând cu aproape 50% de la începutul anului, arată într-o analiză Ole Hansen, Head of Commodity Strategy, Saxo Bank.
Economica.net - joi, 07 iul. 2016, 08:49
Preţul argintului a crescut cu 50% de la începutul anului şi a depăşit pragul de 21 dolari pe uncie- analiză Saxo Bank

Potrivit acestuia, cea mai mare creştere de două zile a argintului din 2011 până în prezent a ridicat câteva întrebări legate de sustenabilitatea redresării actuale de 13% de vineri până luni şi de factorii care au determinat-o, luând în considerare şi redresarea observată deja de 44% de la începutul anului până la zi.

Redresarea de jos în sus în cazul argintului ar putea reprezenta un vârf pe termen scurt în piaţă, evenimentele macroeconomice care au fost scoase în evidenţă cu câteva ocazii în ultimele luni continuând să atragă cererea pentru metale preţioase din partea retail-ului, a fondurilor de investiţii şi a fondurilor speculative.

Poziţiile speculative deţinute de fondurile speculative atât în aur, cât şi în argint au ajuns la niveluri record, în timp ce cererea pentru produse tranzacţionate la bursă, mai ales pentru cele în aur, a continuat să crească aproape de la o zi la alta, se arată în analiza Saxo Bank.

Luni, în timpul redresării din Asia, câteva niveluri de stop importante au fost atinse pe argintul Comex ceea ce ar putea indica faptul că multe poziţii short au fost eliminate.

Nu a fost o coincidenţă faptul că vârful de luni a avut loc în orele de tranzacţionare din Asia. Când vine vorba de tranzacţionarea mărfurilor, sesiunea asiatică a fost deseori în trecut o perioadă de linişte cu acţiune limitată de piaţă.

Emergenţa locurilor de tranzacţionare a mărfurilor în China, însă, a schimbat echilibrul pe piaţă. În aprilie, o creştere bruscă a cererii pentru contracte futures pe oţel de armături şi minereu de fier din partea traderilor chinezi de zi a determinat o creştere importantă a volumelor zilnice.

Pe măsură ce pieţele au devenit din ce în ce mai haotice, reglementatorii au intervenit şi au crescut valoarea garanţiei necesară pentru a tranzacţiona şi pentru a deţine o poziţie. Acest lucru a dus la un colaps în activitate, iar preţul minereului de fier şi al oţelului de armături a căzut cu 25% şi, respectiv, 33% înainte să se redreseze.

Mişcările din ultimele zile, în cazul argintului, seamănă cu ceea ce s-a întâmplat cu minereul de fier şi oţelul pentru armături. Ca urmare a votului Brexit, traderii din toată lumea, şi cei din China, şi-au îndreptat privirea din ce în ce mai mult asupra argintului, arată în analiza sa Ole Hansen.

În ultima săptămână, volumele au sărit la niveluri văzute doar în nebunia din aprilie. Ceea ce s-a întâmplat luni a fost că argintul a atins foarte rapid limita de sus, la 6% plafonul zilnic, ca reacţie la închiderea Comex puternică de vineri. Acest lucru a determinat un efect pozitiv de creştere la argintul Comex care a trecut prin câteva niveluri importante de stop înainte să se retragă după ce a atins un maxim pe ultimii doi ani la peste 21 dolari pe uncie.

Faptul că volumul tranzacţionat creşte în timp ce dobânzile deschise scad este un indiciu clar că traderii de zi au preluat controlul deocamdată. Atâta vreme cât acest lucru continuă, vom mai vedea probabil schimbări zilnice de preţ mai mari.

Sesiunea asiatică de luni a atins un interval de tranzacţionare de 7,4% în timp ce, în restul zilei a fost doar 4% (sărbătoarea din SUA a redus activitatea pe parcursul sesiunii lor). Marţi, sesiunea asiatică a avut parte de un interval de tranzacţionare de 4,5% în timp ce sesiunea europeană avusese parte de mai puţin de jumătate.

O mişcare importantă în argintul SHF poate atrage interesul opus din partea investitorilor care folosesc alte instrumente de argint, de la contractele futures pentru argintul Comex la produse spot şi tranzacţionate la bursă.

Cea mai recentă creştere a declanşat un important val de atenţie, raporturile XAG/dolar şi XAU/XAG atingând şi depăşind temporar nivelurile lor tehnice de extensie, iar tendinţa ascendentă viitoare depinde de susţinerea unei redresări continue a aurului.

Raportul XAU/XAG a încheiat luni extensia mişcării din martie până în aprilie când raportul a atins temporar un minim în jur de 64,2. Având în vedere că media pe zece ani este la 60, argintul nu mai este la fel de ieftin precum era în martie când ajunsese la 84.

Pe această bază, cererea continuă pentru metale preţioase ar trebui să determine o continuare a supraperformanţei argintului, dar într-un ritm mult mai lent cu valoarea relativă întorcându-se gradual înapoi în linie cu mediile pe termen lung.

În timp ce aşteptările legate de dobânda din SUA sunt ajustate în creştere, iar dolarul continuă să se redreseze, aurul va avea o perioadă mai grea. Totuşi, creşterea scăzută, randamentele negative ale obligaţiunilor suverane, potenţialul de inflaţie care are o revenire rară şi riscurile evenimentelor viitoare ne fac să vedem actuala scădere ca pe o corecţie sănătoasă în tendinţa ascendentă stabilită.

Grupul Saxo Bank este specializat în investiţii şi tranzacţionare online multi-asset. Platformele tehnologice de tranzacţionare ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi şi constituie baza tehnologică a peste 100 de instituţii financiare. Saxo oferă servicii bancare tradiţionale prin intermediul Saxo Privatbank în anumite pieţe.

Fondat în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are 1.500 de angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în 25 de birouri din toată lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...