Preţul aurului scade cu 7,7%, din cauza temerilor că Cipru va vinde din rezervele băncii centrale
Piaţa metalelor a fost afectată puternic şi de publicarea unor date sub aşteptări privind economia Chinei, unul dintre cei mai mari importatori de materii prime, potrivit MarketWatch. Preţul cuprului a pierdut 2%, iar cotaţia petrolului a scăzut, de asemenea.
Contractele pentru aur cu livrare în iunie au recuperat o parte din pierderi şi se tranzacţionau în scădere cu 7,43%, la 1.389,9 dolari pe uncie, după ce au atins un declin maxim de 7,75% pe parcursul zilei, respectiv 160,4 dolari, la 1.385 dolari pe uncie. Săptămâna trecută aurul a pierdut 4,7%, cu o scădere de 4,1% vineri.
Traderii şi analiştii au invocat mai multe motive pentru declinul aurului din ultimele zile.
Încrederea a fost afectată de mai multe tăieri ale preţurilor ţintă pentru aur de către mari grupuri bancare, precum şi de retragerea unor investitori de pe produse financiare legate de aur.
„Orice trader care se aştepta la o revenire a aurului luni a fost luat pe nepregătite, întrucât a coborât chair şi sub minimul de 1.481 dolari pe uncie al zilei de vineri”, a scris într-o notă pentru investitori Stan Shamu, analist la firma IG Markets din Melbourne.
Declinul aurului are la bază în principal riscul ca băncile centrale să vândă aur pentru consolidarea situaţiei financiare a guvernelor.
„Asta se întâmplă după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a pus presiune pe Cipru să vândă excesul rezervelor de aur pentru a contribui la acoperirea unui defict de 6 miliarde de euro în programul de sprijin financiar extern. Chair dacă Cipru nu a decis încă modul în care va acoperi acest deficit, comentariile au neliniştit investitorii şi au cauzat vânzarea masivă”, a spus el.
Această evoluţie a rupt legătura între programele de stimulare economică ale Rezervei Federale americane şi preţul aurului, a adăugat analistul. Datele slabe din economia SUA au condus la aşteptări pentru programe prelungite de stimulare a economiei, prin introducerea de lichidităţi importante în sistemul financiar, care au cauzat anterior deprecierea dolarului şi creşterea cotaţiei aurului.
Potrivit unor documente ale Comisiei Europene ajunse în presa internaţională săptămâna trecută, costurile programului de sprijin financiar extern pentru Cipru se ridică la 23 de miliarde de euro, cu 6 miliarde de euro mai mult decât se credea iniţial. Cipru trebuie să acopere integral această diferenţă, iar Comisia a propus, printre alte măsuri, obţinerea a 400 de milioane de euro din vânzarea „excesului” rezervei de aur a băncii centrale a Ciprului.
Cotaţia cuprului a scăzut cu 2%, după date sub aşteptări în China privind avansul economiei în primul trimestru şi producţia industrială din martie. PIB al Chinei a urcat cu 7,7% în primul trimestru, în timp ce analiştii anticipau un avans de 8%.
Tot pe piaţa metalelor, cotaţia argintului a coborât cu 9,5%, la 23,82 dolari pe uncie, după un declin de 3,3% săptămâna trecută.