Preţul benzinei a trecut de 2 euro în unele regiuni din Italia

Preţul unui litru de benzină super în Italia a trecut pragul de doi euro, ajungând chiar şi la 2,008 euro în Toscana, informează miercuri Quotidiano Energia, o revistă specializată care urmăreşte în permanenţă evoluţia preţului carburanţilor în pensinsula italiană, transmite AFP.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 14:41
Preţul benzinei a trecut de 2 euro în unele regiuni din Italia

Motorina, în mod tradiţional mai ieftină, a ajuns şi ea până la 1,843 euro pe litru în sudul Italiei.

Aceste preţuri record la carburanţi erau de aşteptat pe autostrăzi. Adevărata noutate o constituie preţurile la distribuitorii din afara autostrăzilor, unde carburanţii sunt mai ieftini. În medie, preţul la pompă pentru un litru de benzină super a ajuns la 1,920 euro, faţă de 1,803 euro pe litru pentru motorină şi 0,784 euro pentru Gpl.

Potrivit Quotidiano Energia, această evoluţie a preţurilor ţine cont de creşterea preţurilor internaţionale. Conform calculelor făcute de Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Federconsumatori, costurile cu combustibilii pentru o gospodărie medie din Italia au crescut cu 420 de euro pe an.

Premierul francez Jean-Marc Ayrault a anunţat miercuri că taxele pe carburanţi care revin statului vor cunoaşte o diminuare modestă şi provizorie pentru a contracara creşterea preţurilor la pompă.

Întrebat dacă guvernul german are de gând să adopte o măsură similară, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Kotthaus, a răspuns ferm ‘nu’. ‘Scăderea preţului carburanţilor nu face parte din sarcinile guvernului’, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

În luna mai a acestui an guvernul german a înfiinţat o instituţie care are rolul de supraveghea preţul carburanţilor, în încercarea de a pune capăt creşterii preţurilor la benzină.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...