Preţul cărnii de porc în Bulgaria, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani
Preţul la vânzarea en-gros este acum de 8-9 leva (4 – 4,5 euro).
Numai în septembrie, preţul cărnii de porc în Bulgaria a urcat cu 45%, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, arată datele Comisiei care monitorizează evoluţiile preţurilor.
Fermierii spun că majorarea preţului la carnea de porc în Bulgaria vine în urma epidemiei de pestă porcină africană din ultimele luni, care a dus la sacrificarea a zeci de mii de porci, atât de la complexele industriale de creştere, cât şi din curţile oamenilor.
Producătorii şi procesatorii estimează că preţul cărnii de porc în Bulgaria va mai creşte până la finalul lui 2019, dar şi în primăvara anului viitor.
Pe fondul acestor evoluţii, consumatorii s-au orientat spre carnea de pasăre sau de viţel.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.