Preţul celor 100 de tramvaie cumpărate de PMB creşte cu 42 de milioane de lei, ca urmare a întârzierii cu care a fost atribuit contractul
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei
„Este o solicitare de la firma cu care noi suntem în contract de mărire a preţului contractului cu evoluţia indicelui statistic naţional, pe ramura în care se încadrează tramvaiele, pentru perioada dintre momentul în care au depus oferta în procesul de achiziţie publică şi momentul în care s-a semnat contractul. (…) Aplicăm această corecţie pentru vara lui 2019 – sfârşitul anului 2020, înainte de semnarea contractului. (…) Corecţia se aplică la preţul contractului, în sensul că dacă Primăria atribuia corect în anul 2019 lui Astra, preţul contractului era cel pe care l-a ofertat. Întrucât Primăria nu a făcut asta şi timp de un an şi jumătate preţurile au evoluat, este dreptul beneficiarului (…) să solicite ajustarea costului acestui contract cu indicele naţional”, a spus primarul general, Nicuşor Dan.
Liderul grupului PSD, Aurelian Bădulescu, a criticat propunerea, numind-o „useristo-şpăgăristă”.
Conform proiectului, valoarea achiziţiei celor 100 de tramvaie (pentru liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55) creşte de la 840.882.207 lei fără TVA la 881.496. 817 lei fără TVA.
Se menţionează că pe 11 mai 2021 Municipiul Bucureşti a încheiat contractul pentru furnizarea a 100 de tramvaie cu Asocierea Astra Vagoane Calatori SA (lider) – CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. (asociat), contract în valoarea de 840.882.207 lei fara TVA.
„Prin notificarea din data de 9.02.2023, S.C.A. Tuca, Zbârcea şi Asociaţii, în calitate de reprezentanţi convenţionali ai Astra Vagoane Călători S.A., solicită încheierea unui act adiţional prin care să se implementeze actualizarea preţului Contractului în conformitate cu dispoziţiile art. 221 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016 şi cu cele ale art. 7 alin. (2) lit. h) din Instrucţiunile Preşedintelui ANAP nr. 1/2021 cu un procent de 4,83%, reprezentând fluctuaţia indicelui preţului producţiei industriale în perioada august 2019 – decembrie 2020”, se arată în referatul de aprobare.