Preţul energiei electrice a crescut pe bursă cu aproape 20% în doar o lună. Zile în şir, în România s-a vândut cel mai scump curent din Europa

Bilanţ îngrijorător al lunii iunie: preţurile la electricitate pe piaţa spot au crescut, la fel şi cantităţile. Creşterea facturilor la consumatorii finali pare inevitabilă, la sfârşitul anului, asta după ce curentul s-a mai scumpit o dată, în iulie.
Economica.net - Dum, 13 aug. 2017, 05:42
Preţul energiei electrice a crescut pe bursă cu aproape 20% în doar o lună. Zile în şir, în România s-a vândut cel mai scump curent din Europa

Preţul mediu de închidere a Pieţei pentru Ziua Următoare (PZU), piaţa spot a energiei electrice a fost, în iulie, de 230,94 lei/MWh, potrivit ultimei situaţii prezentate de Operatorul Comercial al Pieţei de Energie şi Gaze (OPCOM), administratorul PZU. Preţul este cu 19% mai mare decât cel înregistrat în luna anterioară, şi cu 68% mai mare faţă de cel înregistrat în luna iulie a anului trecut.

De ce e importantă evoluţia PZU? Deşi reprezintă doar o piaţă spot, pe care, teoretic, se tranzacţionează doar energia care nu a putut fi contractată pe termen lung, PZU a ajuns să devină o piaţă foarte lichidă pentru tranzacţiile cu energie electrică. Potrivit datelor OPCOM , luna trecută pe PZU s-a tranzacţionat echivalentul a peste 46% din consumul naţional de electricitate, cu un maximum de 52%, pe data de 30 iulie.

Volumul mediu orar tranzacţionat a fost de 2.868 MWh, în iulie, în creştere cu 23% faţă de luna anterioară. Or, este clar că mai multă energie cumpărată de aici, la aceste preţutri, va avea un impact final în factura de electricitate a consumatorilor, aşa cum s-a întâmplat deja la 1 iulie: preţurile la energia electrică furnizată în regim reglementat au crescut cu 8% la nivel naţional, cu un vârf de 11,6% în Bucureşti, tocmai din cauza creşterii abrupte a preţurilor de pe PZU din iarnă.

„Preturile pe bursa de energie continuă să fie la un nivel foarte ingrijorător.Lucrurile se întamplă într-un context: producţie hidro şi eolian la un nivel scazut, cantităţi care merg în contracte la export, o piaţă pentru ziua de maine nesustenabil de mare, o transparenţă extremă care a inceput sa produca efecte negative”, scria pe pagina sa de facebook fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, la începutul lui august.
Iar situaţia se va repeta şi în această lună, pentru că, pe data de 3 august, pe PZU s-a înregistrat, în câteva intervale orare, un preţ de 570 lei/MWh, nivel foarte apropiat de recordul din iarnă.
Potrivit datelor publicate de Europex, o asociaţie a platformelor de tranzacţionare a energiei electrice din Europa, începând din 4 august, preţul mediu de pe piaţa spot din România a fost cel mai mare din Europa.
Datele le puteţi vedea în graficul de mai jos, cu menţiunea că preţul mediu de pe PZU este cel colorat în maro deschis.

Faceţi click pe grafic pentru mărire:

Problema este că această energie scumpă este cumpărată şi de cei patru mari furnizori de ultimă instanţă (FUI) care alimentază majoritatea covârşitoare a clienţilor casnici în sistem de serviciu universal. Asta şi pentru că, din iunie, tranzacţiile pe piaţa dedicată lor, Piaţa Centralizată a Serviciului Universal – PCSU, au fost suspendate de către ANRE din cauza lipsei ofertelor producătorilor. Tranzacţiile vor fi reluate în această lună.

ANRE spune că piaţa funcţionează. „ANRE consideră că creşterea preţurilor de pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare n.r) în special, dar şi pe celelalte pieţe, reflectă o funcţionare corectă a mecanismelor de piaţă concurenţială care asigură o corelare corectă a cererii cu oferta, în condiţiile meteorologice actuale, caracterizate de secetă severă şi lipsa vântului. De altfel, creşterea preţurilor la energia electrică este evidentă pe toate pieţele din Europa în general şi în regiunea noastră în special, pe fondul creşterii consumului datorat temperaturilor extreme precum şi diminuării aportului resurselor ieftine cum sunt energia hidro şi eoliană”, se menţionează într-un comunicat al ANRE de acum câteva zile.

„Referitor la afirmaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora suspendarea licitaţiei PCSU ar putea să fie una dintre cauzele creşterii preţurilor pe PZU, reprezentanţii ANRE precizează că, după ce au fost parcurse etapele de pregătire a achiziţiei de către FUI a energiei electrice necesare clienţilor beneficiari ai serviciului universal, ANRE a constatat că licitaţia de pe piaţa centralizată pentru serviciul universal (PCSU) aferentă trimestrului III 2017 nu poate avea loc, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile necesare începerii şi desfăşurării conform Regulamentului PCSU, aprobat prin ordinul preşedintelui ANRE nr. 65 din 22 iulie 2014”, se arăta în comunicat.

„Ca urmare, singurele variante posibile prevăzute de cadrul de reglementare ce puteau fi luate în calcul erau: anularea licitaţiei de către ANRE în condiţiile prevăzute de art. 68 din regulamentul PCSU; anularea licitaţiei de către OPCOM în condiţiile prevăzute de art. 69 din regulamentul PCSU; suspendarea organizării sesiunilor de licitaţie pe PCSU în condiţiile prevăzute de art. 36 din Metodologia de stabilire a tarifelor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor finali, aprobată prin ordinul ANRE nr. 92/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Metodologie de tarife, aplicate de FUI clienţilor finali”, se subliniază în comunicat.

În acest context, Premierul Mihai Tudose a anunţat, miercuri, că Guvernul va cere Parlamentului o anchetă la ANRE pe tema situaţiei din sistemul energetic, respectiv a creşterilor de preţuri la energia electrică înregistrate în ultima perioadă.

‘Eu cred că este un moment în care noi, Guvernul, să cerem public Parlamentului o anchetă la ANRE. Nu sunt subordonaţi nouă, dar cred că Parlamentul poate să-l întrebe pe domnul, cum îl cheamă, Havrileţ, de ce lui îi e cald, aşa de vreo trei luni, două luni şi nu a făcut ce trebuie. Poate facem şi o adresă oficială către Parlament’, a declarat Mihai Tudose la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a precizat că faţă de săptămâna trecută preţurile la energia electrică sunt într-o uşoară scădere pe ‘PZU, pe bursa secundară’, dar că în continuare ANRE nu a realizat ‘o analiză riguroasă şi transparentă a comportamentului pe piaţă, pe piaţa de a doua zi’. Tot Petcu declarase, cu câteva zile în urmă, că există semnale primite din piaţa energiei electrice privind posibile înţelegeri neconcurenţiale între producători de energie din România care au fost transmise spre analiză Consiliului Concurenţei,

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...