Preţul energiei în România este, vineri, cel mai mic din regiune

Economica.net
27 12. 2019
piata_energie_14795900
Astfel, energia cu livrare vineri costă, pe piaţa românească, 37,41 euro pe MWh, în timp ce, în restul ţărilor cu care România este cuplată, respectiv Ungaria, Cehia şi Slovacia, preţul este de 39,68 euro pe MWh.

Totodată, la ora 11:50, consumul ţării era de 6.629 MW, producţia, de 6.937 MW, diferenţa de 309 MW fiind exportată.

Pe primul loc în topul surselor de generare a energiei se aflau cele hidro, cu 1.863 MW, fiind urmate de cărbune (1.452 MW), hidrocarburi (1.405 MW), nuclear (1.357 MW).

Urmează energia eoliană, cu 480 MW, cea fotovoltaică, cu 324 MW, şi biomasa, cu 61 MW.