Criza gaze – Preţul a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa cu până la 7%, pe fondul intensificării temerilor cu privire la aprovizionarea cu gaze, din cauza unor noi sancţiuni impuse Rusiei, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 04 apr. 2022, 10:37
Criza gaze - Preţul a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Unele ţări membre ale Uniunii Europene au cerut blocului comunitar să adopte rapid noi sancţiuni împotriva Rusiei, după apariţia unor informaţii privind o serie de atrocităţi comise de armata rusă în apropiere de Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a spus că, în zilele următoare, ţara sa şi aliaţii săi vor cădea de acord asupra unor „noi măsuri” împotriva Moscovei, fără a oferi alte detalii. La rândul său, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht a spus că UE ar trebui să discute despre încetarea achiziţiilor de gaze din Rusia, scrie Agerpres.

În plus, traderii urmăresc şi deciziile cumpărătorilor de gaze după ce autorităţile de la Moscova au început să ceară ca plăţile să se facă în ruble. Deşi unele ţări analizează încă solicitările Moscovei, Lituania, un client relativ mic, a decis să înceteze să mai importe gaze din Rusia ca răspuns la solicitarea privind plata în ruble.

Luni în jurul orei 8:24 a.m., la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 2,6%, până la 115 euro pentru un Megawatt-oră. De-a lungul săptămânii trecute, preţurile au crescut cu 11%, aceasta fiind prima creştere săptămânală înregistrată în ultima lună.

„Riscurile geopolitice ar putea să menţină creşterea preţului gazelor pentru o perioadă mai lungă. Solicitarea Kremlinului ca ţările europene să plătească în ruble pentru gazele ruseşti creşte miza pentru aprovizionare şi posibilitatea unor perturbări”, susţin analiştii de la Bloomberg Intelligence, Henik Fung şi Chia Cheng Chen.

Te-ar mai putea interesa și
Distrugeri fără precedent provocate de furtuni în România. Metoda legală care te ajută să te protejezi cu un cost de 20 de euro
Distrugeri fără precedent provocate de furtuni în România. Metoda legală care te ajută să te protejezi cu un cost ...
Fenomenele meteorologice catastrofale au frecvența și severitatea tot mai accentuate, iar anul acesta pare că a fost unul dintre cei mai răi din acest punct de vedere. Cel puțin în ceea ce......
Companiile dau înapoi: AI nu poate să înlocuiască oamenii la job. Planurile de concedieri, suspendate
Companiile dau înapoi: AI nu poate să înlocuiască oamenii la job. Planurile de concedieri, suspendate
Companiile care voiau să renunțe la angajați în favoarea inteligenței artificiale renunță la aceste planuri, potrivit ...
Marius Miclescu, Commvault: Peste 10.000 de companii din România vor fi afectate de reglementările NIS 2 și DORA. Unii le privesc ca pe o povară, dar fiecare ar trebui să-și calculeze costul pierderilor în caz de atac
Marius Miclescu, Commvault: Peste 10.000 de companii din România vor fi afectate de reglementările NIS 2 și DORA. Unii ...
Peste 10.000 de organizații din România vor intra sub incidența noilor reglementări europene în materie de securitate ...
Lanțurile independente din retailul alimentar care fac peste suta de milioane de lei. Au fost 25 anul trecut
Lanțurile independente din retailul alimentar care fac peste suta de milioane de lei. Au fost 25 anul trecut
25 de lanțuri independente din retailul alimentar au sărit anul trecut de pragul de 100 de milioane de lei. Majoritatea ...