Preţul gazelor de import la iarnă va fi cu 10% mai mic decât cel al gazelor autohtone – E.ON

Economica.net
26 04. 2016
gaze_rusia_8659408695403_90427100

‘Preţul gazelor de import va continua să scadă şi va ajunge în trimestrul al treilea şi al patrulea al acestui an mai mic decât cel de producţie internă. Conform contractelor pe care le avem, iarna viitoare, gazele de import vor fi cu 10% mai ieftine decât cele autohtone’, a arătat el.

Hajdinjak a semnalat că scăderea preţurilor gazelor pe pieţele internaţionale a dus la apariţia situaţiei în care preţul pentru populaţie ar scădea dacă ar fi incluse în coş şi gaze de import. Potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în luna aprilie populaţia consumă doar gaze de producţie internă, iar situaţia s-ar putea menţine până în martie anul viitor.

La finele lunii martie, ANRE a publicat un document potrivit căruia populaţia şi termocentralele care furnizează agent termic consumatorilor casnici vor consuma doar gaze de producţie internă în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017.

Cantitatea totală de gaze estimată a fi folosită de consumatorii casnici şi de termocentrale în această perioadă este de 42,3 milioane de MWh, din care 34,8 milioane de MWh în lunile de iarnă şi 7,5 milioane de MWh în cele de vară.

Producătorii interni de gaze au obligaţia să pună la dispoziţie aceste cantităţi de gaze, pentru acoperirea necesarului de consum pentru populaţie şi termocentrale, menţionează ANRE.

‘Procentul gazelor naturale din import în consumul CPET (clienţii casnici şi producătorii de energie termică pentru încălzirea populaţiei – n.r.) în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017 (este – n.r.) considerat la nivelul de 0%’, se arată în documentul menţionat.

Reprezentanţii ANRE au adăugat că, în această perioadă, cantitatea de gaze extrasă din depozite nu trebuie să depăşească 40% din consumul lunar total.

Anii trecuţi, gazele ruseşti erau de regulă de două ori mai scumpe faţă de cele interne. Nivelul cel mai mare a fost atins în 2008, când preţurile au ajuns la 530 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce, în decembrie 2015, preţul gazelor ruseşti scăzuse la 232 dolari pe mia de metri cubi, potrivit rapoartelor de pe site-ul ANRE.

Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotaţiile barilului s-au prăbuşit, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj. Cotaţia petrolului a coborât sub 30 de dolari la începutul acestui an, faţă de 115 dolari la mijlocul anului 2014.