Preţul gazelor importate din Rusia a fost în decembrie cu 18% mai mare faţă de cel de producţie internă

Preţul gazelor importate din Federaţia Rusă a fost, în luna decembrie, de 89,92 lei pe MWh, cu doar 18% mai mare decât preţul gazelor de producţie internă de pe piaţa centralizată, respectiv 75,37 lei pe MWh, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Economica.net - mie, 09 mart. 2016, 10:43
Preţul gazelor importate din Rusia a fost în decembrie cu 18% mai mare faţă de cel de producţie internă

Anii trecuţi, gazele ruseşti erau de regulă de două ori mai scumpe faţă de cele extrase din solul românesc. Nivelul cel mai mare a fost atins în 2008, când preţurile au ajuns la 530 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce, în decembrie 2015, preţul gazelor ruseşti a fost de 232 dolari pe mia de metri cubi.

Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotaţiile barilului s-au prăbuşit, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj. Cotaţia petrolului a coborât sub 30 de dolari la începutul acestui an, faţă de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

Preţul gazelor de import a început anul 2015 la nivelul de 136 de lei pe MWh, a crescut până la 142 de lei/MWh în martie, apoi a scăzut constant.

Documentul citat mai arată că, în decembrie 2015, România a utilizat 7,5% gaze de import, spre deosebire de perioada dinaintea crizei economice, când România importa un sfert din consumul intern de gaze. În această perioadă, consumul de gaze al ţării a scăzut foarte mult, în special în urma închiderii marilor consumatori industriali.

Preţul gazelor livrate de producători consumatorilor din piaţa reglementată a ajuns la 59,88 lei în decembrie 2015.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar Internaţional (FMI) o liberalizare timpurie a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, având în vedere că preţurile pe pieţele internaţionale au scăzut foarte mult, a declarat, luni, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, la Energy Business Summit.

‘Vom analiza, împreună cu FMI şi Banca Mondială, stadiul liberalizării pieţei gazelor şi vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că preţul gazelor pentru consumatorii casnici de pe pieţele internaţionale şi de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi’, a spus Havrileţ.

În toamna anului trecut, preşedintele ANRE estima o scădere a preţului de producţie a gazelor naturale cu 10% până la 1 iulie 2016. Totodată, calendarul de liberalizare prevede o creştere cu 6 lei pe MWh pentru preţul gazelor plătit de consumatorii casnici începând cu această vară.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă,......
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...