Preţul gazelor naturale iraniene depăşeşte 500 de dolari pentru 1000 metri cubi
Multe ţări au încheiat acorduri cu furnizorii lor pentru reducerea preţului la gaze, iar numeroase ţări europene acţionează ca urmare a încetinirii economice din regiune. Totuşi, rezistenţa Iranului în menţinerea acestor preţuri, adăugată la creşterea preţului gazelor pe piaţă, pune Turcia într-o situaţie dificilă, scrie Rador.ro.
Potrivit informaţiilor primite de „Zaman” din partea reprezentanţilor sectorului, preţul plătit de Turcia pentru 1000 metri cubi de gaze naturale din Iran depăşeşte 500 de dolari, fiind cu aproape 100 de dolari mai mult decât preţul plătit Rusiei de Turcia pentru aceeaşi cantitate de gaze.
Preţul ţiţeiului, care a crescut mult peste previziuni pe pieţele internaţionale, a afectat şi preţul la gazele naturale. Cererile ţărilor europene pentru reducerea preţurilor au fost îndeplinite, la fel cu au fost îndeplinite în 2011 şi cererile Turciei ca gigantul rusesc Gazprom să reducă preţurile. Totuşi, Iranul nu vrea să facă un compromis în privinţa deciziei sale.