Preţul gazului pentru români s-ar putea liberaliza încă din 2016. Miliardarul Niculae, barilul şi ruşii lucrează pentru noi

Economica.net
23 09. 2015
contor_contoare_gaz_gaze_92879800

Preţul gazelor livrate populaţiei ar putea ajunge la convergenţă cu cel de pe bursă chiar de la anul, ceea ce înseamnă că liberalizarea convenită cu FMI ar putea să se încheie cu doi ani mai devreme. Aceasta ar avea efecte benefice pentru populaţie, care ar mai avea de suportat doar un singur prag de scumpire, cel de la 1 iulie 2016, cu circa 5%, în loc de trei majorări succesive care ar urca preţul cu circa 30%, până în 2018. Câteva explicaţii. Preţul gazelor de pe bursă a atins valori şi de 76 de lei/MWh în această vară, iar tendinţa este de scădere, din mai multe motive. În primul rând, pentru că efectul scăderii cotaţiilor barilului de petrol în piaţa gazelor apare după circa 9 luni. Or, din primăvară şi până în prezent, barilul a pierdut circa 30% din valoare, aşadar o scădere similară este aşteptată şi la gaze. În al doilea rând, în România există supraofertă de gaze.

Combinatele chimice ale InterAgro, deţinute de omul de afaceri Ioan Niculae, s-au închis, iar acestea erau principalul consumator de gaze al ţării, şi Azomureş, alt mare consumator de gaze, funcţionează la jumătate din capacitate. În fine, termocentralele pe gaze Iernut şi Brazi merg doar când producţia hidro este mică. Practic, din marii consumatori de gaze doar Elcen mai merge la capacitate, ceea ce presupune că piaţa românească este afectată de supraofertă, cu presiune directă pe preţul gazului pe bursă. Mai mult decât atât, ruşii au redus drastic preţul gazelor cu care livrează către Europa, inclusiv România, iar reducerea TVA de la 1 ianuarie, va ieftini şi ea gazul.

Toţi aceşti factori pot conduce la o ieftinire de 10% a gazului de pe bursă, în cursul anului viitor. Or, aceasta ar însemna ca preţul să coboare la 68-69 lei/MWh, adică la paritate cu preţul gazului pentru populaţie de la 1 iule 2016 – 66 lei pe MWh, ceea ce presupune că liberalizarea pieţei gazelor pentur consumatorii casnici să se fi încheiat. De la acel moment, preţul nu va mai fi stabilit de ANRE, ci va fi dictat de piaţă. De altfel, chiar preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ a declarat recent că există toate premisele ca gazul să se ieftinească cu 10% în 2016. El s-a referit la gazul de pe bursă, dar efectele se vor răsfrânge şi asupra populaţiei.

Guvernul a negociat cu FMI un preţ ţintă al mărfii-gaz pentru populaţie de 78 de lei/MWh, în 2018. Acest nivel s-a estimat pe baza previziunilor de preţ pe bursă al acestei mărfi. PDacă însă media de preţ a tranzacţiilor atinge nivelul reglementat pentru populaţie, liberalizarea este considerată încheiată. Până atunci, creşterea va fi de 6% în fiecare an. La 1 iulie, preţul a crescut de la 53 lei/MWh la 60 de lei/MWh. La 1 iulie 2016, preţul pentru populaţie va ajunge la 66 lei/MWh.

Petrom şi Romgaz sunt cei doi mari producători care îşi împart piaţa locală a gazului. Producţia anuală este de 11 miliarde de metri cubi. România mai importă gaze doar în sezonul rece, unicul furnizor fiind gigantul rusesc Gazprom.