Preţul global al alimentelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani – FAO

Economica.net
02 02. 2017
mancare_5674834765748390_21748400

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna ianuarie 2017, acest indice a ajuns la valoarea de 173,8 puncte, în creştere cu 3,7 puncte faţă de valoare din luna decembrie 2016 şi cu 24,5 puncte (sau 16,4%) peste nivelul din luna ianuarie 2016.

Potrivit FAO, luna trecută preţul zahărului a crescut cu 9,9% comparativ cu luna decembrie, pe fondul estimărilor privind o producţie mai mică în Brazilia, India şi Thailanda. Preţul cerealelor a crescut cu 3,4%, iar preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 3,3%.

Economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian, a declarat că factori externi, inclusiv îngrijorările cu privire la politica comercială a preşedintelui SUA, Donald Trump, vor contribui probabil la creşterea volatilităţii preţurilor la alimente.

‘Incertitudinile vor crea probleme pe pieţele internaţionale, de exemplu cu privire la locul de unde îşi va procura Mexicul porumbul de care are nevoie, dacă tendinţa actuala a relaţiilor cu SUA, principalul său partener comercial, va continua’, a spus Abbassian.

De asemenea, relaţiile dintre Rusia şi Ucraina, mari exportatori de cereale, vor avea şi ele un impact asupra pieţei, a adăugat Abbassian.

În paralel, FAO şi-a îmbunătăţit joi estimările privind producţia mondială de cereale în sezonul 2016 – 2017, până la 2,592 miliarde tone, cu 15 milioane de tone (0,6%) peste estimările din decembrie, pe baza unor recolte peste aşteptări în Australia şi Rusia. De asemenea, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind stocurile mondiale de cereale la finele sezonului 2017 cu 11 milioane de tone până la nivelul record de 681 milioane tone, cu 3% (20 milioane de tone) mai mult decât în sezonul precedent.